vineri, 29 iunie 2007

Tatuarea lenei pe umar


Ieu in acest bluog imi propun sa creez un spatiu propice dezvoltarii lenei si plantelor de apa. Eu cred ca lenea este un lucru bun si munca in exces este un lucru rau. Eu cred ca, daca nu ne-am agita sa muncim oricum numai mult sa fie, am face treaba mai buna si mai organizata si ne-am putea juca frumos fiecare cu jucariile lui. Si atunci nu ne-am mai da coate in ficati dimineata in autobuze ca sa ajungem la munca (hi hi ho ho).
Trebuie desigur marcat faptul ca ieu in acest bluog nuuuu vreaaau sa promovez non-activitatea sau legumismul. Acestea din urma constituie lucruri rele. Si pe alocuri se pot confunda chiar cu munca.
Ieu am intentii bune si cred ca o sa fac mare bluogu asta, pe care as vrea chiar sa il transform intr-o celula de aparare a drepturilor omului si mai ales a dreptului lenei. Dar eu am de luptat mult cu o lene nativa de genul netratabil prin metodele clasice de aceea nu stiu sa zic sigur cum o sa mearga.
Imi urez totusi toate cele bune, multa multa sanatate, marmelada pretutindeni in camara, lene cu clopotei si blog fericit, sa ne traiasca!

Eu zic ca sunt lucruri rele urmatoarele, la care putem adauga pe parcurs si altele:
- educarea in vederea stricta a obtinerii unui loc de munca.
- robotizarea individului, prin care intelegem transformarea acestuia intr-o forma de viata care se trezeste zilnic la 7 dimineata, mananca sau nu, pleaca la munca; mananca un sandvis transpirat sau niste cartofi prajiti reci, sau nuuuu; isi face griji si nu doarme noaptea pentru ca se gandeste cum a gresit sau cum trebuie sa nu greseasca o sarcina de lucru; pleaca de la munca pe la sase dupa amiaza si e fericit ca o sa ajunga acasa pe la sapte si o sa mai aiba timp sa se intinda si sa caste de doua ori inainte sa adoarma. Dar de obicei pleaca dupa 8, 9, 10 seara. Ajunge acasa, aprinde lumina, se spala pe dinti, tuseste de doua ori, daca se simte mai in forma si a avut o zi buna poate si stranuta, mananca un sandvis cu salam si ketchup si se baga in pat.
- desigur robotizarea individului afecteaza ficatul, stomacul, si alte organe specifice omului, organe in mod paradoxal nerobotizate (acest fenomen al incapatanarii organelor interne de a functiona in afara si impotriva sistemului robotic este o mare si afurisita necunoscuta, care pe mine insa ma bucura mult)
- frica, foamea si alte frustrari duc la degradarea psihica a individului care incepe sa fie tot mai irascibil (adica ofticat pe toata lumea), tipa la oameni, ii imbranceste, il ia cu calduri cand constata cate o schimbare oricat de mica si inofensiva (ciorapii i-au fost de exemplu mutati din sertarul de sus in sertarul de jos).
- copiii care apar ca o consecinta, adesea planificata, a imperecherii indivizilor cresc tristi, nervosi, dezorientati si singuri. daca au fost conceputi si livrati in timpul sau dupa ce procesul de robotizare s-a instalat, exista mari sanse sa prezinte si diferite boli si defecte fizice.

4 comentarii:

ciprian muntele spunea...

dacă ai nevoie de cineva care să spele sau să dea cu ceară pe jos, să ştii că eu sunt acela!!! şi dacă mă dai afară pe uşă eu intru pe horn. că mie întotdeuna mi-a plăcut să fiu moş crăciun!

Livia spunea...

bine pai atunci Tu esti Capcaunul Sef (nu e bine sa fii Mos Craciun vara, ca te incingi!) si o sa imi faci niste sertare ca sa ma organizez ca de capul meu nu sunt in stare sa le fac. e bine?

Alina spunea...

Sau cum ar zice nenea asta..
http://blog.360.yahoo.com/blog-8IVILS0jdKTyd.UaQR2TYck5qqA6coJa6Q--?cq=1&l=6&u=9&mx=9&lmt=5


Elogiul Lenei
Lenea, iubite cetitorule, este, după cum afirmă dicţionarele, dorinţa de a nu munci. Singura problemă este aceea că această definiţie este inconsistentă logic deoarece foloseşte termeni negativi. Prefer o altă definiţie, care nu apare însă în nici un dicţionar: lenea este o moştenire paradisiacă. Poate ultima. Căci ce altă activitate, ptiu, drace!, este mai proprie Paradisului decât statul degeaba? „Căutaţi la păsările cerului, că nu seamănă nici nu seceră, nici nu adună în jitniţe şi Tatăl vostru Cel ceresc le hrăneşte” (Matei, 6, 26). Prin urmare, şi oamenii, ca finalitate a Creaţiei au dreptul la fericirea lenei. Diogene Cinicul avea cu siguranţă o grecească rememorare a Paradisului adamic: dorinţa leneşului filosof de a-şi astâmpăra foamea cum îşi astâmpăra instinctul sexual, prin mângâiere, fiind cu siguranţă realizabilă într-o lume perfectă. De aceea, este foarte curios cum lenea a devenit pentru creştinism păcat capital. Robert Sabatier, poet francez, exprimă foarte plastic această curiozitate: „Faptul că lenea este unul din păcatele capitale ne face să ne îndoim de celelalte şase”. Desigur că doar un fariseu precum Saul din Tarsus educat în bunele valori ale poruncii de după izgonire de a-şi câştiga pâinea doar cu sudoarea frunţii putea afirma că „Dacă cineva nu vrea să lucreze, acela nici să nu mănânce” (II Tes. 3, 10). Este adevărat că lenea atrage mustrări de conştiinţă, dar oare nu conştiinţa este cel mai mare neajuns pe care omenirea l-a putut inventa? Şi la urma urmei chiar şi cei mai harnici oameni îşi duc truda până la capăt în virtutea faptului că atunci când vor termina vor putea să se odihnească, să trândăvească, deci în virtutea lenei. Atunci, dacă muncim pentru putea lenevi, ce rost are să ne apucăm de muncă in the first place? Nu din întâmplare forme învechite ale limbii echivalează „munca” cu „supliciu, caznă, tortură”.
Lasă deci munca, iubite cetitorule, în seama neamurilor nordice, germanice, care au inventat etica protestantă sau în grija japonezilor, care au făcut un adevărat cult pentru această moştenire a căderii din Paradis. Ce alt argument împotriva muncii mai bun decât faptul că în Critica Programului de la Gotha, Marx imaginează o lume în care munca devine „prima nevoie vitală”. Dar chiar cu zecile de volume scrise, Lenin, şi prin extensie al său popor sovietic, îşi trage seva din trândăvie şi nu din muncă. Len-in ar putea însemna „de la râul Lena”, dar lene în slavă este ... лень (leni, în fapt şi originea cuvântului românesc) şi prin urmare numele părintelui comunismului aplicat, Ле́нин este de fapt лень-ин, ce nu mai face referinţă la un râu ci la cel mai plăcut mod de a fi. Această trândavă exemplaritate a slavilor precum şi insistenţa latinilor întru perpetuarea siestei şi a acelui dolce farniente dezvăluie naturala înclinaţie a românilor către binecuvântata lene, căci nu trebuie uitat că linvistic originile limbii române sunt latine (pulla = în lat., pui de animal, animăluţ) şi slavone (пізда). Pe meleagurile noastre de altfel nu s-a prea muncit niciodată, aceasta fiind de fapt adevărata moştenire multimilenară pe care o avem, căci conform părintelui istoriei, la traci „trândăvia este un lucru foarte ales, în vreme ce munca câmpului, îndeletnicirea cea mai umilitoare; a trăi de pe urma războiului şi a jafului este cel mai frumos fel de viaţă. Acestea sunt cele mai de seamă datini ale lor.” (Herodot, Istorii, V, 6).
De aceea, iubite cetitorule, te invit să revalorificăm lenea ca dimensiune necesară şi nobilă a vieţii umane. Mai ales în epoca noastră când omului nu îi mai este lăsat răgazul de a (nu) face nimic. Heidegger ne avertizează că trăim sub imperiul cererii de livrare. Ne aflăm tot timpul prinşi într-o reţea a disponibilităţii: trebuie să fim disponibili la telefon, suntem apelaţi întrega zi să facem, să muncim, să realizăm. Trebuie să ne facem datoria, datoriile, iar asta într-un ritm tot mai alert, fără a mai putea măcar respira în vârtejul îndatoririlor zilnice. O astfel de activitate perpetuă nu ne mai permite să gândim propria noastră esenţă în liniştea şi trândăvia unui banchet precum cel în care Socrate ne învăţa iubirea. Limba comună, la învăţămintele căreia trebuie să plecăm tot timpul urechea, aşa cum ne îndeamnă filosoful, are pentru astfel de răgazuri existenţiale, pentru această lene paradisiacă mai multe sintagme care la prima vedere par înjositoare. Dar la o analiză atentă lenea poate căpăta valenţele nobile pe care le merită. Când cineva se află sub imperiul lenei, orice om cu scaun la cap va considera că acesta fute buha. Adică iubeşte buha, bufniţa, simbol al înţelepciunii, acea pasăre a Minervei care, ne spune Hegel, zboară numai în amurg, după ce toate vor fi fost împlinite, şi omul are ocazia să se dedea lenei. Lenea este sinonimă astfel filosofiei, iubirii de înţelepciune. Ca de altfel şi expresia analoagă a freca menta, care se referă la procesul de extragere a esenţei nu numai din excelenta plantă ce calmează intelectul, ci chiar din mintea, din intelectul însuşi, şi deci lenea este creatoare prin faptul că stă la baza descoperirii principiilor ultime. Nu-ţi poţi permite să fii şi leneş şi prost în acelaşi timp. Contemplarea leneşă şi ostilă muncii stă la baza descoperirii. Marile descoperiri au fost făcute pentru că oameni inteligenţi nu mai aveau chef să muncească. Iar cea mai leneşă invenţie, quintesenţa tehnică şi simbolul contemporan al lenii este telecomanda. Căci dacă televizorul te lasă să leneveşti în faţa lui fără măcar să-ţi trezească un gest, un gând, un sentiment, telecomanda duce lenea la paroxism. Printr-o mişcare de câţiva milimetri a unui singur deget ne hrănim la nesfârşit lenea. Şi cum lenea este o stare perfectă, avându-se pe sine ca scop, televizorul dotat cu telecomandă este realizarea tehnică a visului de aur al omenirii: acela de a sta.

Petru Iliesu spunea...

excelenta perceptia pisicii ca zona fluida in care te poti imbaia.
Eu am avut o prietena (sau o mai am ? )care avea o pisica (pisoi) careia (caruia) ii facea mereu fotografii. R elatia sa cu pisoiul era mai mult decat materna.Insa , acel"imi pasa" nu reusea sa treaca pragul apartamentului. Odata cu pisoiul.