marți, 30 septembrie 2008

Intr-o zi, dracul etc... III

Nu [...]. A apucat pe un drum gresit si a plecat la balauri.

Ne-am luat la cearta langa trupul tatalui meu intr-un chip nepermis, pana cand raposatul si-a pierdut rabdarea, a sarit in sus si l-a dat afara pe fratele meu.

Asta l-a suparat rau pe fratele meu si de aceea a plecat imediat la balauri.

Razi tu, vrajitoare afurisita. Tu esti de vina, dar salamandra are sa te prinda, sfecla uricioasa ce esti!

Spunand acestea, ea radea behaind.

Astazi ai sa primesti un mic cadou: sase nuci de cocos si niste ochelari noi fiindca, precum vad, motanul ti-a stricat rau ochelarii.

Ii povesti apoi cum slujise sapte ani la o iazma, ca veverita. [...] dar cand ii spuse ca a fost veverita timp de sapte ani, striga:
Nu se poate, nu exista iazme!

Atunci isi aminti ca sub infatisarea de veverita invatase sa gateasca foarte bine.

Fie dupa voia ta, mititelule. Intre noi fie vorba, esti un baietan fara minte.

marți, 23 septembrie 2008

puzzle. caut zeu.



ei, am ajuns sa am si obsesii cu palmieri. probabil pentru ca s-au adaptat perfect la clima din romania. astept aparitia jaguarilor comunitari si a papagalilor care trag de o coaja de paine pe trotuar. tre sa povestesc repede, pana nu ma trezesc. si pana nu ma spal pe cap. si ma grabesc ca tre sa plec de acasa.

am visat ca eram pe plaja la un festival. era innorat. niste oameni batrani, cu cearcane, cantau la chitara. in fata nu puteam sa ajung la apa, ca erau niste barci/barcute/vaporase plantate pe un fel de insula artificiala, o platforma fibroasa.
pe platforma asta cresteau palmieri. ca aia de la universitate. nu aveau nici o legatura cu nimic din jur, ca eram pe la noi, in vama sau la grindu sau asa ceva. apa era cafeniu-tulbure si trebuia sa aigrija sa nu te ciupeasca scorpionii si sa nu-ti intre cioburi in talpa. in rest mai erau oameni.

apoi aveam un fel de fresca sau de statuie alba pe care trebuia sa o reconstruiesc din fragmente. atunci a aparut zeul care se pierduse, sau isi pierduse memoria. Statuia, ajunsesem pe la aripa si ma blocasem, am descoperit ca era a lui. L-am cautat pe mesterul care o construise, un mos. Asta se specializase in sculptat capete de taur. Am incercat sa ne dam seama din ce oras e zeul dupa obiceiul asta al mosului de a sculpta capete de taur. Am hotarat, nu stiu de ce, ca e din Eritrea. tot nu gaseam fragmentele lipsa de la statuie. am desenat un plan, cu semne si cruciulite in locurile unde lipseau piese si eram nesiguri de contur. trebuia sa facem aripa aia cumva. si sa terminam statuia, altfel zeul patea ceva rau. zeul s-a dus nervos la mos. l-a certat. l-a demascat ca infractor. mosul facuse intentionat statuia stramba si ciobita, ca sa-si piarda zeul puterea si sa nu mai stie de el.

dup-aia am visat ca eram la doctor (de inteles). era o doamna care mi-a zis ca am o hepatita usoara - 11-17 maxim. apoi mi-a pus un plasture mic, rotund, cu ceva ca un pansament urgo in mijloc pe frunte. m-a tinut asa un pic si a zis "gata. in rest nu mai ai nimic, esti bine." trebuia sa ma trezesc atunci, ca imediat a aparut alt doctor, un tip de data asta, care a zis ca doamna vorbea prostii si nu exista hepatita usoara sau grea, ceea ce din pacate stiu si eu si ca aia e, sunt bolnava. probabil nu reusisem sa refacem statuia pana la urma, zeul si cu mine.

duminică, 21 septembrie 2008

si asta de ce se leaga?

Incerc sa-mi aduc aminte de ce naiba radeam cand eram la scoala si ne dadeam cu cartile in cap. O activitate daunatoare organismului, cauzatoare de durere de cap si oarecum repetitiva si monotona. Ma gandeam mai demult sa fac un fel de lista cu toate motivele de ras, cu sursele rasului, pe categorii. Radacina comuna a lucrurilor si situatiilor amuzate era contrastul intre asteptare si realitate.

E, nu mai conteaza. important e ca nu-mi aduc aminte de ce ne dadeam cu cartile si caietele in cap, cine incepea si de ce. sigur e ca nu era o forma de agresivitate. era ceva ce faceai numai cu prietenii sau cu oamenii cu care te intelegeai. daca-i dadeai cu cartea-n cap cuiva cu care nu vorbeai era ca si cum te-ai fi repezit la primu strain de pe strada sa-i povestesti de ce te-ai certat aseara cu gagicu. bineinteles, nu stateam ca prostii sa ne pocneasca celalalt in cap, alergam prin clasa. era si o urmarire la mijloc. da sigur cel mai tare radeam cand ne nimeream. de ce nu ne durea nu stiu, ca erau destul de groase cartile alea. sau ne bateam cu caietele de fapt? uite ca nu mai stiu. da cred ca si cu cartile. si cred ca joaca asta am practicat-o si o bucata din liceu. cand ar fi trebuit sa fi depasit momentu de ceva vreme.

ultima data cand am auzit pe cineva razand la o carte luata in cap a fost prin anu patru, cand l-a pocnit cristinica pe rosca cu This is PR-ul la un curs. (pentru necunoscatori, this is pr este o carte mare, cartonata, de vreo 700 de pagini)

vineri, 19 septembrie 2008

Trop-trop-trop-poc




io acu nu stiu ce sa fac. am gasit aceasta superba potcoava din portretele alaturate. cum am gasit-o, asa am pastrat-o. cu microbi si pamant pe ea. chestia e ca daca o spal, o sa si piarda din farmec si autenticitate. daca o las asa... ce sa zic... nu pot sa ma joc cu ea decat prin punga, ceea ce e incomod. plus tin o sursa ingrozitoare de infectie in casa. e clar, imi trebe un atelier de lucru. si o salopeta. si o masca din aia de sudor.

mi-ar fi placut sa vad reactia muncitorilor cand au gasit potcoava in sant. si reactia stapanului calului cand a vazut acasa ca a pierdut o potcoava. si reactia calului cand a gandit "hmm... ce-as mai umbla descult prin iarba asta..." si a venit un spiridus de la doamne-doamne, i-a facut cu ochiu si l-a descaltat la un picior. sigur era iarba pe-acolo cand a trecut calu, ca potcoava pare foarte veche. si cum n-or fi luat oamenii potcoava care statea acolo de atatia ani de a acoperit-o pamantul si au tras si un strat de beton peste ea.

si mai vreau sa stiu daca atunci cand calul merge tropa tropa tropa tropa face cate un tropa pentru fiecare picior, sau e doar efectul sonor general.

si ce chestie, ca in ultima vreme am tot auzit/citit povesti cu cai si uite ca primu lucru care mi-a iesit in cale a fost o potcoava!

luni, 15 septembrie 2008

La multi ani tuturor baltoacelor nascute astazi!

Hamlet manca omleta?

si daca manca, nu sesiza asemanarea de nume?

pe vremea cand era maica-sa mica, or fi fost aceleasi jucarii care erau si pe vremea lui hamlet? ce e sigur e ca nu-l certa daca nu se spala pe dinti, pentru ca nici el nu bea doi litri de cola pe zi. mos craciun nu venea, desi ar fi meritat. hamlet nu si-a cerut niciodata voie sa mearga la concerte. n-a cerut bani de tigari sau de film. NU s-a uitat la tom si jerry. nu l-a obligat nimeni sa mearga la dispensar sa-si faca vaccin. nu cred ca a avut carti de colorat.

lucrurile personale ale lui hamlet, inclusiv ciorapii rupti cu care umbla prin casa cand era plictisit, stau intr-o cladire speciala, in cutii patrate de sticla lustruite cu detergent de un om platit special sa faca asta de doua ori pe saptamana. Hamlet l-ar fi numit probabil "lustruitorul regal de geamuri protectoare ale ciorapilor mei rupti" si asta ar fi fost o functie dintre cele mai importante la curtea regala, pentru ca insemna un grad mare de intimitate cu printul. lustruitorul ar fi fost cu siguranta mai bogat decat obraznicaturile care vin sa se zgaiasca la ciorapii lui Hamlet si lasa amprente si guma de mestecat pe sticla. mai bogat si decat vizitatorii care ii pozeaza tablourile cu telefonul mobil. tablourile lui hamlet: poza lu mama pe cal, poza lu strabunicu mancand un ciolan de porc. cate ciolane de porc o fi mancat strabunicu lui hamlet pana a terminat pictorul lucrarea?

ciorapii lui hamlet or fi chiar ai lui, sau s-or fi incurcat din greseala cu ciorapii lustruitorului? farfuria lui hamlet e la muzeu pentru ca e o farfurie frumoasa, sau pentru ca a fost a lui hamlet?

stiai ca hamlet a fost un print din danemarca, dar si o broasca de hartie?

duminică, 14 septembrie 2008

turn out the light, start waiting for the sun

prima zi de toamna a fost mai demult, intr-o seara, acum vreo doua saptamani. veneam acasa si ascultam exact "when the music's over". batea vantul si ma zbarlisem cu tot cu pulover si blugi. in fata blocului nu era nici o pisica, in schimb la usa erau ingramadite niste frunze uscate. casa scarii arata de parca nu mai trecuse nimeni pe-acolo de ani de zile, plina de praf si luminata slab. cand am inchis usa s-a facut liniste si vantul a ramas afara. spre sfarsitul lui august incepe un vant sec si destul de puternic, care se face tot mai rece. de la el incepe toamna, o simti chiar daca inca mai e vara si in timpul zilei te sufoci in autobuz.

"Stuck her with knives in the side of the dawn/ And tied her with fences and dragged her down". gata vara.