miercuri, 8 octombrie 2008

de unde vine

e senzatia aia ca te intepeneste ceva cand dai peste o imagine, o lumina, un miros, hai si un om pe care nu stii unde ai mai vazut-o/l-ai mai simtit. vine de undeva de unde ori ai fost demult de tot ori n-ai fost niciodata si desi e foarte frumoasa te intristeaza putin. si fara motiv. un fel de halucinatie, de nu stiu cum sa-i zic. daca as crede in reincarnare as zice ca "e de la ei". dar nici asa nu stiu daca s-ar explica senzatia asta jumatate tristete, jumatate bucurie si siguranta.

e bucuria aia care nu te face sa razi in hohote, sa sari sau sa bati din palme. mai mult parca te strange de creier, te curenteaza si-ti da asa un fel de paralizie de care scapa numai respiratia.

vine de la lumina de ploaie, de la munte, de la statul langa o stanca, de la mare dimineata, seara, noaptea si mai ales iarna sau in martie, de la mersu prin padurea de la bocsa pe vremea cand copacii erau atat de batrani ca rar intra cate o raza printre ei, de la geamu de la bucatarie aburit iarna si mai ales de la cantece, ca de exemplu asta: http://www.trilulilu.ro/an22ro/e5dd1ae78a64b2

Niciun comentariu: