duminică, 16 noiembrie 2008

videli noci

imi place sa vad noaptea. cand eram mica si stateam in kogalniceanu, convietuiam pe etaj cu multi rusi, basarabeni si ucraineni care aveau toti o mare bucurie sa stea noaptea pe coridor si sa cante la chitara. erau niste cantece in rusa, din care nu intelegeam nimic, dar care-mi placeau la nebunie. au oamenii din zona asta un fel de a canta de-ti vine sa lasi totu balta, sa fugi si sa canti cu ei.

erau doi anatoli: tosha si tolea. tosha glumea mult, era vesel, treaz si foarte viu, tolea era sentimental, gagicar, canta mai mult despre printese si castele si se imbata repede. mai era o tipa, cristina, care avea acasa o gramada de frati si ratase odata un examen pentru ca se pocnise cu capul de un semn de circulatie, cascand gura pe strada. mai era ludmila "de la avioane" (un sat-orasel ceva, unde probabil aveau un miniaeroport, naiba stie), care statea cu mine-n camera, asculta enrique iglesias si bocea dupa casa ei si dupa sirioja, cu care nu stiu daca s-a mai vazut pana la urma. un tip ciudat, slab, care nu prea vorbea si parea un pic tembel, in rest nu-mi mai aduc aminte acum. in total erau vreo 10 parca.

stateam la ultimul etaj. la mijlocul coridorului era un spatiu gol in care oamenii ieseau la fumat. tavanul era foarte inalt si geamurile erau imense. pervazul incepea de la genunchii mei, deci de destul de jos. in patratul ala de hol erau un cadru de pat metalic si niste maldare de saltele murdare de calti. nu murdare, jegoase. patate de urina, innegrite, arse, rupte, putrede. noi stateam pe marginile patului si pe saltele. unul dintre geamuri era spart si cand batea vantul intrau frunze de la plopii de afara. era dupa 12 noaptea, rar mai trecea cineva pe hol sa se duca la baia comuna, oameni in pijamale labartate, aiuriti de lumina si somn. afara era gri cetos cu pete portocaliu-galbui, de la becurile de strada. nu era pic de pamant sau asfalt. de la etajul patru se vedeau numai varfurile de copaci si cladirea price waterhouse coopers, in care speram toti sa lucram intr-o zi (ha!). un cosmos prin care, in loc de planete, plutesc obiecte familiare si pasnice. ne cam clantaneau dintii, tuseam intruna, beam ceai cald si vin fiert si in general orice reuseam sa fierbem. varianta soft a unei tabere de refugiati. pentru ca, desi eram aproape toti inca sprijiniti de parinti sau frati, nici unul nu eram chiar acasa si la toti ne lipsea cate ceva. cantecele erau despre haiduci, despre roti de tren care se invartesc, despre printesa rea din castelul din mijlocul padurii, mame, prieteni si pupaceli.

cel mai frumos cantec al lui tosha se chema, in romana, "dumnezeu a uitat sa ne iubeasca". ceva cu "bogu". din pacate, pe-asta nu l-am gasit. l-am gasit pe-al lui tolea: pachka sigaret. e despre un om care a calatorit mult, nu-si gaseste locul, si se uita in gol pe fereastra si se gandeste ca atata vreme cat ai un pachet de tigari in buzunar si un "bilet la avionul cu aripa argintie" totul e ok. si atata vreme cat mai canta muzica, "nici moartea nu mai e asa de inspaimantatoare".

Ya siju i smatryu v tchujoe niebo iz tchujóva akna
I ne viju ni adnói znakomói zviezde
Ya xadil pa vcem darogami i tuda i siuda,
Abernulcya i ne smog ,razglyadiet slyade

Na esli est' v karmane pachka, sigaret
znachit vció ne tak uj plóxa na cevódnyashnii den
I biliet na samalíót s serebristm krilóm
Chto svletaya os tavlyaet zemle lish ten'.

I nikto ne xatiél byt' vinavadom bez vina
I nikto ne xatíel rukami jar zagriebat
A biez muziki na miru smiért ne krasna
A biez muziki ne xótchetcya prapadat'.

Na esli est' v karmane pachka, sigaret
znachit vció ne tak uj plóxa na cevódnyashnii den
I biliet na samalíót s serebristm krilóm
Chto svletaya os tavlyaet zemle lish ten'.

3 comentarii:

Anonim spunea...

STII CE IMI AMINTESC? RUSI INSEAMNA SI CULTURA SI ISTORIE SI PUTERE

Anonim spunea...

SI CRED CA POT FI SI SUPER SENSIBILI, SENTIMENTALI...

Livia Gyongyosi spunea...

rusii pot fi in toate felurile in care vor ei. si fara sa vrea. de-aia imi place de ei. de unde iti amintesti?