miercuri, 30 decembrie 2009

Si de ce

"real" inseamna ca esti cu picioarele pe pamant si stii lucruri concrete si "uman" inseamna ca habar n-ai de tine, esti cu capul in nori si nu faci treaba serioasa? adica oamenii, la care se raporteaza de fapt toata realitatea, nu e o chestie reala? toate problemele, blocajele, reactiile umane sunt neserioase si cu mult mai usor de rezolvat decat o integrala? a ha ha ha ha ha ha.

marți, 22 decembrie 2009

nelamurire

acum ca se apropie o tura noua de explicatii spirituale, vrajitorii, descantece si ritualuri pagane, cu ar fi mancatul piftiei dimineata, pe stomacul gol, cu portocale si cola imediat dupa. Eu nu inteleg cum era chestia cu ursitoarele. Mai exact chestia cu ursitul pe care-l visai. Ca inainte, la sat, era jale daca se casatoreau departe de casa. Adica in alt sat. Era deja ciudat si problematic. Inseamna ca de Boboteaza fetele visau, vrand-nevrand baieti din satul lor? DE CE? Adica stiau ursitoarele ca asa e regula si nu faceau legaturi pe distante lungi decat rar de tot, ca nu permiteau mijloacele? Cum faceau ursitoarele astea sa fie asa exacte? De ce e acum amestecatura asta de orase si nationalitati in casatorii? De ce se lasa ursitoarele influentate de progresul tehnic, asta vreau eu sa stiu.

luni, 7 decembrie 2009

bucuresti - evul mediu

putin inainte de 2010. aproape noapte. aproape iarna. ciudata coincidenta, undeva pe aproape de strada toamnei, daca nu chiar pe ea. n-o sa stim niciodata cu precizie numele strazii, pentru ca placutele indicatoare dorm duse, cufundate-n bezna. pe stanga si pe dreapta - case vechi, frumos aliniate. drept in fata, ceva in ruina. Daca latraturile cainilor vagabonzi ar permite, s-ar auzi, poate, si cantecul cucuvaiei. Exista insa cainii vagabonzi. Ei se adapostesc pe sub si printre masinile parcate pe trotuar, in fata fiecarei case. Cum e intuneric ca-n fund la Muma dracului, sa mergi pe trotuar nu e o solutie. Risti sa calci pe cainii si-asa agitati de invazia ta nocturna. "Ce cauti tu pe strada la adapostul noptii? Sa nu-mi spui ca vii cu ganduri pasnice. Nu te da indiferent. Ahaaaa, te faci ca nu ma vezi! Patatule! Negrila! Ia hai ba sa vedem ce-i cu asta!" In caineste adica: "Ham ham, ham ham, hau! hammmm! rrrrrrrrrrrrr, rrrraam!" Sa tot fie vreo 5. Poate sase. O strada pe care iubitorii de animale si-au asumat responsabilitati, dar s-au sfiit sa si le ia si-acasa.

Daaaa, cainii se linistesc, dar oare cum se iese in centru? Trec masini. Cainii, patrupede harnice, mai dau un salt. Masinile dau claxoane, ca adica: "urca ba pe trotuar, e strada lu tac-tu?" Pai vezi, pe stanga, de exemplu, trotuarul se invecineaza cu o curte parasita, de la care lipseste gardul si-n care au crescut buruieni pana la piept. Refuz. Mai trec cateva cutii cu motor, absente, venite din alta realitate.

Strada se desface in doua. Drept inainte, sau la dreapta. Dreapta nu se stie unde duce, dar este luminata. Cealalta nu se vede, doar un fel de hau.

luni, 23 noiembrie 2009

acum doi ani


cand am descoperit biserica bucur si biserica radu voda. doamnele din imagine erau foarte misto. calugarita avea grija de aspectele administrative si era ceva mai sobra si mai tehnica, doamna cu palarie era "doamna casei", putin uituca, putin distrata, pensionara, de ani de zile asa isi petrecea dupa amiezele. ceva intre voluntariat si atarnare.

poza nu e a mea. ar fi trebuit sa le-o duc doamnelor de la biserica, dupa cum le-am promis acum doi ani. in schimb, am pierdut-o si am regasit-o azi, cand m-am intrebat de ce naiba am in folderul de pe desktop o poza albastruie cu o biserica si doua femei. Folderul l-am facut iarna trecuta si se cheama "New Folder". In el tin ce primesc de pe mess, chestii cu care nu stiu ce sa fac da nu le-as arunca, in general. Nu stiu ce cauta o poza de acum doi ani aici.

Nu e o poza frumoasa, iar pe batrane, care mi-au placut mult atunci si-am povestit la toata lumea despre ele si biserica lor, aproape le-am uitat. Adica am uitat senzatia lasata de ele.

joi, 19 noiembrie 2009

21st century schizoid



ce sa mai zic?

a aparut piftia de supermarket, impreuna cu carnea in untura de supermarket. de-aici incepe haosul, pentru mine. lumea, asa cum o stim, se duce naibii.

pentru ca zilnic acceptam ca numele de lucruri sa denumeasca altceva decat denumeau initial. ceva la ani lumina distanta. de exemplu carnatii de magazin. crenwurstii, na! a vazut cineva vreun strop de hrean in crenvurstii industriali? atunci de ce se cheama asa?

toba a ajuns sa aiba mai multa gelatina decat piftia, ceea ce este incorect, din punct de vedere tehnic. de ce e gelatina in toba? a vazut cineva, acasa, gelatina in toba in halu asta de multa? eu cred ca n-am vazut deloc.

pateul de ficat. care are 10% ficat. ce e asta?! e pate de xantan, de gumilastic, de orice altceva, dar nu de ficat. stiu pentru ca am facut in casa. nu arata asa, nu are acelasi gust cu pastrama de pui, nu are acelasi gust ca pieptul de pui afumat si ca snitelul.

sunca de pui NU ar trebui sa aiba acelasi gust ca si sunca de porc. sau de curcan. sunt substante diferite.

eu cred ca s-a format, in timp, o ramura degenerata a alchimistilor, care au descoperit o pasta pe care o pot transforma, prin magia denumirii, in orice fel de mancare isi doresc. si astfel se explica de ce toate mancarurile astea au acelasi gust.

e misto sa poti sa cumperi chestiile astea cand n-ai timp sa le faci tu. pana la urma, ceva trebe sa mananci. da e un abuz sa le numesti cu numele altor chestii. cum ar fi ca eu sa-l iau ca model pe Carol I si sa incep sa ma semnez asa? cu timpul, probabil si cu concursul unor oameni imbracati in alb, ar deveni odihnitor :D

miercuri, 11 noiembrie 2009

pe Lumea Copiilor a mancat-o Baba Cloanta



aaaa, am trimis un comunicat de presa cu un curs pentru copii la revista Lumea Copiilor. aaaa... nu stiu ce sa zic. ce sa zic? sa le zic ceva?

luni, 9 noiembrie 2009

jumatate de familie bea

[cealalta jumatate strange sticlele sparte si-are capu bandajat.]

a aparut un nou suc natural, din portocale naturale, crescute ici, in batatura la nea gheorghe. plantatia de portocale baragan. plantatia de portocale muscel. plantatia de portocale fagaras - sponsorizata de programul "portocala si bradul - traditii romanesti de craciun".

sigur ca a aparut si o campanie care sa povesteasca despre noul produs si minunile de care acesta e in stare. Pe outdoor scrie sus, mare, in cel mai vizibil loc de pe afis: "Jumatate de familie bea". sub asta scrie, e drept, parca mai mare, totusi nu mi-a sarit in ochi imediat (recunosc, si din reavointa), "Gratis". si mai jos e o poza cu doi baietei, creti, carni si gemeni. visul oricarei mame (imi sterg discret o lacrima) (dar imi suflu energic nasu').

unul dintre baietei bea gratis. el reprezinta o jumatate de familie. un univers intr-un copil. mai logic, ca sa nu-mi suflu iar nasu, gemenii sunt pe cont propriu. abandonati, poate. trist. nu mai am nici un chef sa beau vitamine, mai ales ca ma simt prost pentru cvasigluma asta oribila, jenanta si deplasata cu abandonul.

miercuri, 4 noiembrie 2009

si somn.

azi am vazut in total "psihoza 4:48" - o piesa de teatru cu o tipa dusa cu capu; videoclipul de la "Thriller" - fortata de mara; filmulete cu "simon's cat". acum sper doar sa nu le visez pe toate la gramada. imi fac curaj sa ma bag in pat si sa inchid ochii.

joi, 29 octombrie 2009

pisica

ha ha. ha ha ha. imi sare in spate, ca de obicei, dar acum aluneca, pentru ca i-am taiat ghearele. aluneca pufos si se face pamatuf pe parchet. ha ha. ha ha ha ha.

vineri, 23 octombrie 2009

Classy

Unu avea mutra de Zorba, o haina maro, ca a lui Andy Garcia in Modigliani, cam mare la umeri, pantaloni bej si fes bej. Chiar fes, nu caciula sau altceva. Pe pantaloni avea var si vopsea.

Celalalt avea un fel de pantaloni de stofa, care de fapt cred ca erau de uniforma. bleumarin. Si bluza de trening lucioasa. Tot bleumarin, cu maneci albe iesind de sub mansete. Asta era nepieptanat si netuns si negricios. Probabil ii statea bine cu alb. Culori deschise.

Erau foarte sensibili la culori, in orice caz, primul cu nuantele lui de bej si maro, al doilea cu bleumarinul. Un fel de eleganta la hainele de scandal.

Vorbeau tare, fara nici o intentie de a iesi in evidenta. Pur si simplu conversau. Fara injuraturi, fara sa se lege de gagici. Erau in treaba lor, doar ca vorbeau tare. foarte tare. Si ziceau asa:

- Si-acolo la Meriot la cine-am fost?
- La Meerioot?!
- La Meriot ma, unde am luat salam. Ne-am luat salam cu paine si-am mancat pe scara.

joi, 22 octombrie 2009

miercuri, 21 octombrie 2009

Tantari: executarea!



ii vad in roiuri. multi oameni, in costume alb-sidefii, mulate. se misca sincron. bratele si picioarele lor taie cu precizie aerul intunecat al noptii. miscarile sunt ample si silentioase. s-au adunat la chemarea discreta, conspirativa, a catorva afise capsate din loc in loc, pe cate un copac in parc. nestiuti de nimeni, capsatorii cu degete fine au actionat pac-pac-pac si iute s-au pierdut in hatisuri (vorba vine, treaba se petrece-n cismigiu, sa zicem, deci, intr-un tufis mai dezvoltat). mirosind a camfor, cu masti de castraveti si smantana pe fetze, rabdatori pana la epuizare, au executat Tratamentul. In urma lor, potecile au ramas presarate cu carcasele seci ale tantarilor anihilati. Vantul le-a imprastiat insa curand in cele patru zari.

Si uite ca-ntr-o zi cu lumina ciudata, umbland prin Cismigiu, cu chef de rautati, am incremenit zarind aceasta relicva - semn ca faptele s-au intamplat intr-adevar. Am scos o mana in ploaia vrajita care ne-mbratisase si am cules afisul murat de pe un frasin stingher. M-am furisat spre casa, cu afisul ud in mana, atarnand ca o clatita. Am de gand sa-l pastrez. Poate candva vor reveni, si-atunci vreau sa fiu gata.

luni, 19 octombrie 2009

modelaj in pisica









sigur ca se poate si mai bine, dar restul e pornografie.

miercuri, 14 octombrie 2009

strutzo-camila

ma trezesc catranita, matur, cu un gest brutal, pisica de pe fatza, bag piciorul in cana cu apa de langa pat, vars cana, mama ei de treaba, de ce eu? si, din una-n alta, pana sa apuc sa ma spal pe dinti si sa ma trezesc ca lumea, ma zgaiesc pe un site unde nu-mi da pace o cutie. o cutie, desenata, logic, care se plimba de colo colo in partea de sus a ecranului. ping-pong, ping-pong. capacul ii tot tresalta. eeeeeee?!?!?! ce sa fie oare in cutie?! (ha, ha, s-a-mpiedicat pisica de mana mea si-a cazut in bot! a ha ha ha!)

asa, deci eram in suspans: sa deschid cutia! CLLLLICK! si din cutia de pizza apare o masina gri. pe care scrie un fiat pizza de la doctor oetker. ba nu! zicea "Un Fiat 500 livrat de pizza de la Doctor Oetker". Adica, poate nu m-am trezit io. Da Fiat e o masina? Pe care o Pizza o baga in cutie si o aduce la mine? Si pe Pizza a facut-o si a invatat-o sa faca asa unu, Doctor Oetker, care de fapt nici nu e doctor, ci facator de budinci? Si-atunci eu ce naiba mai mananc??!?!?!?!

luni, 12 octombrie 2009

Furtul povestii

e atat, dar atat de misto cand incep discutii despre perioada comunista cu oameni (candva erau pusti. acum... am mai imbatranit si eu...) care in 89 aveau 6 luni, un an, doi ani! Vorba lu Vio, ma cracanez de ras cand ii aud vorbind atotstiutori despre "baietii cu ochii-albastri", "blocurile erau construite ca sa se auda dintr-un apartament intr-altul, ca sa asculte Securitatea", "hi hi hi, da, da, bibeloul si mileul pe televizor. pffff..... hi hi hiiiiii, ce tarani" "a, pai era greu, stateai la coada o gramada" etc, etc.

nu ma intereseaza o dezbatere despre cum era sau nu era, cati din 10 oameni erau turnatori, au construit blocurile asa cum le-au construit intentionat, din neglijenta, nepasare, prostie, zgarciorobenie? e inutil, bine c-a trecut, ne vedem de treaba ca avem ce face.

mi se pare insa misto cum vorbesc oamenii astia despre o chestie pe care o stiu din povesti, ca si cum ar fi trait-o pe pielea lor. ca niste batrani ai satului, atotstiutori. "baaaa.... pai eu ii stiu bei pe toti care-au fost turnatori". "aaaa, da si eu, pai eu eram deja embrion cand trageau aia la municipal, daaaa... a fost nasol". cum isi insusesc ei cuvintele si exclamatiile altora si vorbesc asa, relaxat. nu "mi-a povestit mama/tata/bunu/buna ca". neeee, direct, cu nesimtire!

si pornind de la asta acuza, isi bat joc, se dau democrati, capitalisti, liberali, naiba mai stie ce, ca-i tot o varza. se simt cocosi, caractere puternice, minti luminate ca pot sa rada si sa arate cu degetu "ba ce prosti astia!" cand nu, nu, nu, n-au trait asta si ce stiu nici macar de la parinti nu stiu, ci de la televizor, pentru ca au aceleasi fraze, glume si locuri comune si e ciudat cand descopera ca au toti aceeasi revelatie personala, unica si nemaipomenita.

sa fie clar, nu discut despre politica. discut despre o atitudine. probabil despre superficialitate, tentativa de furt de identitate si pustanism la varste inaintate.

eu nu intru in categoria asta, pentru ca la revolutie aveam aproape 6 ani, am stat la cozi, am mers cu mama la alimentara, m-am indragostit de petre roman cand a fost cazu, am mancat cip si am dat cadou creioane si caiete dictando la zile de nastere si am baut compot din cana de tabla. deci, m-am scos! eu am voie sa vorbesc, ca sunt popa romanesc! sic!

sâmbătă, 10 octombrie 2009

E de ras, sau cum? cum fac? :)

- sa vedeti ce musama buna am. calitate. iee, aaaa, ieeeeee... (se uita pe o eticheta) Zdsgkhsur-A! nu mai gasiti asa ceva! uite, calitate! nu ca alea, v-am vazut ca mai intai v-ati oprit peste drum. va spun eu, alea nu e bune, se striiicaaaa, pai daaaa... Eu am adus prima, si dup'aia asta, proasta (gest acuzator cu degetul), m-a copiat! A adus si ea. da a ei e calitate proasta, nu ca a mea. Aia e si tiganca! V-a ajutat Dumnezeu de-ati venit la mine.
- Eeee, pai am vrut un model mai simplu, stiti...
- Daaa, lasati, sa va rugati la Dumnezeu, ca numai Dumnezeu si Maica Sfanta v-a ajutat si v-a dat minte sa nu cumparati de la aia. Ati avut noroc. Va zic. Musama ca asta nu mai gasiti aici. Decat la mine. Eu am adus prima! V-a ferit Dumnezeu, doaaaamne-ajuta-ne, si-a facut mila, draguta de tine. hai. ia la mama. restul. doamne'ajuta mama, sanatate. o zi buna va doresc!

luni, 5 octombrie 2009

parerea mea e ca "ba nu!"

"pentru fiecare autobuz plin ochi in care te urci meriti sa ti se faca statuie". - JOE, indrazneste si tu!

n-am nici un pic de simpatie pentru oamenii care insista sa urce in autobuz in ciuda faptului ca-ti strivesc cutia toracica.

altfel, misto campania, desi cam putin ca sa ma entuziasmez. caldut.

luni, 28 septembrie 2009

La popa la poaaartaaa

in curtea unei biserici din orasul meu s-a deschis (nici nu mai e nevoie sa zic pam - pam, sau...) Fast Food Saormarie.

Drum lung fiind catre lumea cealalta, mai bine decat graul fiert tine de foame o saorma. sa fie primit!

joi, 24 septembrie 2009

vizitati, merita.

http://www.ps4.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=377&Itemid=226
un primar mai mandru ca soarele de pe cer. planul cincinal indeplinit in proportie de 300%. gainile din sectorul 4 oua de doua ori pe zi in timpul saptamanii si de 3 ori duminica, scolarii invata cu spor si iau doi de 10 pe o lucrare, soferii isi trimit bezele cand se-ntalnesc in intersectii.

mesajele mele furibunde in care ceream tomberoane de strans gunoiul pe categorii unde sunt?

P.S. nu-i asa ca ladydana007 e cea mai misto adresa de mail pe care a avut-o vreodata un administrator de bloc?

duminică, 20 septembrie 2009

leapsa cu carti

de la doamna-baba-marx. rhetta.

1. Care … pe care … Shakespeare sau Biblia ?

Shakespeare. nici nu mai modific:)

2. Care e cel mai romantic moment în ficţiune ?

e dimineata, cand pisica se suie cu fundul pe gatul meu si, in loc sa ma muste de urechi, se multumeste sa-mi stranute in ele, cu maxima delicatete.

3. Care e cuvântul favorit ?
nagatz!

4. Care e scriitorul cel mai supraestimat ?

probabil un charles. charles-ii se iau intotdeauna prea in serios.

5. Care e cea mai bună mâncare din literatură ?

friptura de vita. in realitate iti trebuie fie mult noroc, fie ani de stat la coada cratitei ca sa mananci o vita buna.

6. Care e nuvela tradusă preferată ?
inima de caine, Bulgakov.

7. Care e cartea pentru copii favorită ?
Povesti - Kipling.

8. Care e cărţile de pe noptiera ta ?

cartile mele de vizita pe care, normal, le tin acas'.

dar sub pat am: de doua mii de ani - Mihail Sebastian, Monstrul Colombre - Dino Buzzati si Eseu despre luciditate - Jose Saramago, pe care n-am citit-o pentru ca, de cate ori o incep, incepe sa ploua afara. Si cum si-n carte ploua... nu stiu, mi se pare nerealist.

9. Care e cea mai sexy carte ?
1001 de nopti, indiferent de poveste. e ceva in atmosfera.

Cornulet? Violeta?

(violeta da carti cadou, daca vreti cadouri, intrebati la ea. ii place sa daruiasca. mai ales daca insisti)

miercuri, 16 septembrie 2009

tot despre bun simt.

un fel de incununare a evenimentelor, campaniilor si reclamelor penibile. Afise si stickere cu "1989-2009 DEGEABA" pe toate gardurile. Mi se pune, by default, un nod in gat cand le vad, desi revolutia am facut-o in stare prescolara, sub brad, asteptand sa vina Mosu. si-mi placea de petre roman cat tuturor muncitoarelor de la apaca la un loc.

bine c-a-nceput sa toarca matza.

mi se pare o cruzime sa lipesti chestia asta sub nasul oamenilor care au pierdut pe cineva atunci, cum mi se pare o dovada clara de nesimtire sa spui ca oamenii aia au murit "degeaba, ca prostii, de fraieri, pentru nimic". chiar daca au fost victime din intamplare, chiar daca nici dupa 20 de ani (nici nu sunt de fapt atat de multi) nu traim in cea mai buna dintre lumile posibile, chiar daca schimbarile in bine sunt mici, putine si pe cale de disparitie. ne-om descurca noi cumva. nu vreau sa intru-n asta. pur si simplu mi se pare monstruos sa lipesti la universitate o foaie neagra pe care scrie cu alb "1989-2009 DEGEABA", mai ales cand o faci ca sa-ti promovezi tu firma, sa-ti vinzi ziarul si sa-ti creasca numarul de accesari pe site. Nu pot sa zic decat ca as face cu drag o serie de tricouri pe care sa scrie "7 ani - degeaba" pe care sa le trimit mamelor celor care au avut ideea asta sinistra.

Uite si care-i chestia cu campania (daca se-ntelege ceva din comunicat) - http://www.comunicatedepresa.ro/Vreau_Bilet_da_startul_campaniei__1989_%E2%80%93_2009_DEGEABA_~NTY2NzY=

luni, 14 septembrie 2009

starea de voiosie la pisici

Asta e pisica


odata cu ea, am descoperit si de ce, cand esti mare, nu-ti mai vine sa iei animale de casa, chiar daca sunt mistoace-mistoace-mistoace de tot, ca, sa zicem, pisicile.

pai pentru ca acum mi se scoala paru-n cap cand se urca cu picioarele pe perna, sare peste cana mea cu lapte, mi se urca-n farfurie sau imi miroase mancarea, imi baga coada-n nas si alte astea, care mi se pareau perfect in regula, in convietuirea cu o matza, pe vremea cand eram eu mica. si cand, dupa ce ma jucam cu matza nu, nu ma spalam pe maini de fiecare data.

doarme. in rest, toarce. ii place sa faca poze la fel de mult ca si mie, dupa cum se vede-n imaginea alaturata.

mamo, nu mai rade!

vineri, 11 septembrie 2009

ce voce ai cand citesti?

auzi vreo voce cand citesti - citindu-ti? e vocea ta? a personajului? a unui povestitor imaginar? a unui parinte? e vreo voce? daca nu e, de ce nu e? cum e chestia asta?

miercuri, 9 septembrie 2009

mere

"la inceput erau multe livii peste tot, erau cinci mii de livii si chinezii le-au mancat incetul cu incetul."

marți, 8 septembrie 2009

musetica

am gatit. dovlecei cu branza, marar, sunca si ou. pentru marar am iesit special din casa, pe ploaie. am luat doo snopuri, sa-mi ajunga eventual si pentru ciorba. tot de dovlecei, of course. o mica invazie accidentala a dovleceilor. ne descurcam. am zis deja de marar, deci, cristinico, pentru tine e ca si cum n-as fi gatit nimic. imi pare rau, dar cu patrunjel pur si simplu nu mergea.

am pregatit dovleceii. mmmm. am aprins un chibrit. am aprins cuptorul. cuptorul e un obiect frumos si incalzitor, singurul care da sens si caldura unei bucatarii si chiar unei case. cuptorul. imi place sa gatesc la cuptor. imi place sa beau ceai si sa citesc in timp ce merge cuptorul. da' cuptorul meu de-acu nu meeeeergeeeeeeeeeeeeeeeee!!! nu, nu, nu. cuptorul asta refuza sa stea aprins. il aprind, stau 3-4 minute cu mana pe buton, ca cica asa e la astea mai noi, si zic ca s-a aprins, gata, dar cum ma-ntorc cu spatele la el... puf. se stinge. cu gaz cu tot.

uite asa m-am distrat toata seara de ieri. cuptorul mergea maxim 5 minute dupa ce luam mana de pe buton. cateodata nici atat. cateodata ma lasa sa spal o farfurie, sa mananc un mar, sa zic "Aha, a luat-o!" si sa plec din bucatarie. dar imediat ce plecam de langa el, se stingea. simteam. nu stiu cum sa spun. abia ajungeam la calculator, citeam o chestie-doua si simteam, in fundul sufletului, undeva intre valva atrio-ventriculara dreapta si ventriculul stang, ca iar s-a stins. ca si cum nimic n-ar fi fost. ca si cum n-ar fi clipocit promitator prin geam cu cateva clipe in urma.

vreo 20 de minute am stat, cu rabdare, cu mana pe buton. am zis ei... asta e. o sa stau cat e nevoie. imi iau o carte, cu o mana imping butonul si cu cealalta dau foile. n-a mers. cand untul abia incepuse sa se topeasca (era si unt in dovlecei, da.), cuptorul s-a stins cu tot cu degetu meu apasand brav nenorocitul de buton.

am trecut la planul doi si am elaborat cu mijloace proprii o contructie magnifica in care sa fie create artificial conditiile de coacere intr-un cuptor la suprafata aragazului. adica am pus pe plita o tava, in ea dovlecii si deasupra inca o tava si am dat foc la toate ochiurile. doua, ca ala mic nu merge. aceasta solutie era destul de promitatoare la inceput, dar presupunea ca, la fiecare 4 minute, sa torni apa in tava 1. m-am tinut de treaba inca vreo juma de ora, cand am constatat ca, tava 2, aia de deasupra, fiind mai mica, inauntru lucrurile evoluau cu viteza maxima, nesatisfacatoare, de un plici de unt la o mie de ani lumina. deci nu.

Adela ma-ntreba intre timp ce parere am despre femeile politician in Romania si nu stiu ce miraj.

am luat wok-ul! nu ca ar fi incaput in el sau ca as fi putut sa fac ceva mai destept, dar la furie e ideal sa dai cu el dupa cineva, cine se nimereste. banuiesc ca e si foarte util daca vrei sa faci zob farfuriile. inca n-am incercat, poate dupa ce mai cumparam cateva si o sa avem de rezerva.

m-am consultat cu creata care incerca sa manance niste pateu, undeva intre scanteile care-mi tasneau spectaculos din cap si tavile cu apa si branza scursa insirate peste tot. am hotarat sa pun dovlecii pe o farfurie mare si sa-i bag naibii la microunde.

i-am tinut cam o ora, chestia din ei s-a facut geniala, pe bune, sunt un geniu culinar. sunt, asta e. dovlecii in schimb au ramas undeva intre crud si fiert, pastrand un gust racoritor de castravete tuflit. in total, i-am mancat.

deci, ia zi, musetico, sa ma fi ajuns bodoganelile tale de ieri cu sfecla?

miercuri, 2 septembrie 2009

the animal instinct

imi place in filmele cu animale-erou cand oamenii li se adreseaza prin niste fraze extrem de complicate si se asteapta ca, bietele fiinte cu care, in viata reala, comunici prin "tzu" "pst" si "catz", sa inteleaga tot felul de sentimente si nuante greu de sesizat chiar si pentru rasa umana. "hai fetito, spune, e la 3 kilometri de casa, a facut o baie in rau si l-a inhatat crocodilul? cum, spui ca purta puloverul ala misto pe care i l-am imprumutat azi dimineata? si c-a sarit in apa imbracat??!! ei atunci hai sa stam linistiti aici, ca-ncepe filmul. esti draguta sa-mi aduci si mie berea fara alcool? sunt inca pe antibiotice." sau "tu stii ca as fi vrut s-o opresc pe matusa sa te duca la hingheri. dar, intelegi?... aveam una dintre starile alea ale mele. da, alea, ti-am povestit, intre durere de cap, angoasa si o dorinta puternica de a ma converti la budism. ai sa ma ierti candva, cand ecourile egoismului meu se vor fi stins in amintirea ta? da labuta, sa fim prieteni!"

pentru asta, tin sa felicit toate ratzele si gainile pe care le-am cunoscut pana acum pentru bunul simt si luciditatea cu care, indiferent de conversatia pe care vrei s-o porti cu ele, cand te simt aproape fie trag un gainatz verde-apos, fie incep sa se ciuguleasca nonsalant sub aripa. de luat exemplu.

mama cu copilu'

"stai linistita, e inofensiva la tunete si zgomot."

in afara de asta - cate inceputuri sunt intr-un an?

ziua de anul nou
ziua de 1 martie (cu primavara)
ziua de paste (chestia cu innoitul, la la la)
prima zi de dupa vacanta de vara, anul nou scolar, anul nou de munca
ziua de nastere, in care incepi tu un an nou

de la anu, m-apuc sa scriu frumos.

vineri, 21 august 2009

la pro tv

stire. un om venea de la carciuma. se uitase cu prietenii la un meci de fotbal, la care echipa lor a pierdut. de suparare, omul a baut. dupa ce-a baut, s-a-mbatat. apoi a plecat acasa, a cazut de pe un pod si a murit intr-un sant.

imaginile difuzate de pro tv: un pod scund, tip tub, dat cu var si niste buruieni in jur. continutul portofelului revarsat pe asfalt. focus pe figura lui Caragiale care zambea de pe o bancnota. un tip care facea poze la cadavru.

n-am inteles nimic.

cred ca, dupa designer de hartie igienica, prezentator la stirile de la ora 5 e cea mai trista meserie.

luni, 17 august 2009

o pisica neagra incolacita in jurul propriei axe sta cu capul la doi centimetri de un stalp si se uita la el. fix.

miercuri, 12 august 2009

magazin

- Pot sa-ti dau si eu niste fulgi?
- Nu!


- "Pana cand o viata amara si un trai" - cine zicea asta?
- Alecsandri. Ba nu, Labis!

- Nu mai am tocator de vinete. Nu stiu ce se-ntampla. Le-au cumparat pe toate. Altceva nimic. Toata lumea nu mai cumpara decat tocator de vinete. Io stiu ce i-o fi apucat?!

duminică, 9 august 2009

realitatea tv.

sunt incoerenta, dar nu stiu sa povestesc mai bine. asta e. pacat de reporteri.

era o stire despre o tipa drogata care, cu 3 copii in masina, a condus cu peste 200 la ora, pe autostrada pitesti bucuresti si autostrada spre mare. politistii au reusit s-o prinda abia la intrarea in calarasi.

citeste doamna ce citeste, bataie din cap a oripilare, scoate un umar in afara si hat! cheama un partener de discutie care sa ne lumineze si, nu-i asa, sa aduca un plus de informatie sau o parere competenta. invitata: editorul general al ziarului Gardianul - alta doamna (una.), careia tipa de la stiri i-a cerut sa-i faca un profil psihologic al soferitei. ceea ce doamna editor a facut, cu mult entuziasm si implicare. sa fi avut oare studii de psihologie? n-o sa aflam niciodata, dar, cel mai probabil, nu. "eu cred ca soferita pana la urma nu-i normala la cap" a fost concluzia. sau cam asa ceva. ghilimelele sunt discutabile. discutia a fost un fel de barfeala de duminica, despre "popeasca, draga, ca nu se mai potoleste, uite acu au dat-o si la stiri".

apoi au trecut impreuna la o stire despre doi copii inecati la eforie sud. copiii erau in tabara si erau sub supravegherea unei profesoare. doamnei editor general de la Gardianul (uaaau) i s-a cerut din nou parerea. daca va fi sau nu gasit corpul celui de-al doilea copil - la care doamna ne-a explicat binevoitor ca marea e maaaare, curentii curenteaza, ah, ba nu, curentii aspira, fiiiuuuuu, mai sunt si valuri in mare, ca de-aia e mare si uite asa, parerea ei sincera este ca s-ar putea sa fie gasit corpul, dar la Costinesti.
alta intrebare: ce-ar trebui sa pateasca profesoara cu care erau copiii - sa fie trasa-n teapa, unsa cu catran si plimbata pe-o prajina, sa i se taie un deget, sa i se soarba sangele, sa pfuaaaaiii, "acum e-n stare de soc? pai trebuia sa intre in stare de soc atunci cand a vazut copiii-n apa unde n-aveau voie!". toate chestii relevante.
si discutia se incheie cu tipa de la stiri, alarmata si bataind si mai fioros din cap: "doamna editor de la gardianul, ce credeti, ar trebui desfiintate astfel de tabere? nu cumva ar trebui interzise? putem sa ne mai lasam copiii in tabere?". pornisera ele acolo un mic razboi de reformare a lumii asteia cu fundu'n sus, doamna de la stiri si cu doamna editor - psiholog - antropolog - salvamar - expert juridic.

si ultima stire, ca inca nu am schimbat canalul: "salvamarii care cautau corpul copilului inecat au gasit cadavrul unui delfin, pe care l-au adus la mal". ole! o veste minunata pentru parinti. doamne' ajuta, traiasca jurnalismul realitatea, prima televiziune de stiri din romania.

miercuri, 5 august 2009

sibiu - un oras destept in al carui centru ajungi urmand, de la gara, o singura strada. dreapta.


str. tribunei, nr 13.


piticul de gradina in tinerete, cand nu-si permitea decat un ghiveci.


tunelul in care, la ora 5, se fabrica ingeri. dar acum e ora 6 si nu se vede nici unul.


casa cu doua pisici la fel.



casa calfelor care n-au vrut sa stea de vorba cu mine pentru ca eram ciufulita si nespalata pe cap de 4 zile.


cu coenzima Q10


marti - leapsa cu studentii de la seminarul teologic
joi - popice cu mitropolitul
vineri - post.

miercuri, 29 iulie 2009

pepeni

asta s-a intamplat la o statie distanta de unirii, pe niste stradute scurte pe care incercasem fara succes sa ma ratacesc. asa, de impresie, de sport, ca la fiecare petec cu case si gradini o mana grijulie a trantit si un ditamai blocul cu o platforma de beton groasa si sanatoasa de jur imprejur.

si s-a intamplat, asa cum prevede folclorul romanesc, la o intalnire intre doua strazi din astea. o rascruce. au inceput sa se auda niste strigate ragusite. altele decat "fiare vechi loom". dup'aia au inceput sa se auda potcoave pe asfalt. si pentru ca am fost cuminte si am asteptat, au aparut si oamenii care vindeau pepeni. o caruta cu pepeni verzi, un cal maro, o umbrela portocaliu cu rosu si verde fosforescent in varf. si franjuri, pe palaria umbrelei. femeia striga "pepeni" si fi-su mana calul. calul mergea, nu avea nici o parere. avea niste hamuri frumoase cu tinte si ciucuri rosii, ca sa nu se deoache.

vineri, 24 iulie 2009

aveam pereti frumosi.

tantarii sunt nesuferiti pentru ca vin cu milogeala. Iiiii aaaaa iiiii, cu trompele in pamant, scofalciti, nenorociti si nemancati. iti bocesc insistent in cap toata noaptea, sparg vene, lasa bube, dau pe langa si dup'aia se insira in jurul tau cu burtile pline si stau asa cu indolenta. nici nu incearca sa zboare cand vine palma. dupa ce se-ndoapa, te sfideaza pur si simplu. pai sa nu dai de pereti cu ei?!

miercuri, 8 iulie 2009

si-nca una, dar asta e frumoasa

iar a fost noapte, iar am dormit, iar am visat etc. asta e.

eram un card de oameni si trebuia sa mergem in acelasi pas, ca de defilare, pe asfalt. la fiecare pas se auzea izbitura calcaiului de asfalt. clop-clop. incercau sa ne invete ca, daca treceam peste o portiune de gol (groapa), calcaiul continua sa scoata zgomotul ala, chiar daca izbea in aer in loc de asfalt. Si piciorul nu se ducea in gol. Unii reuseau, din cand in cand. Nimanui nu i se scufunda talpa, dar zgomotul il reuseau doar unii. Ideea era sa nu te gandesti ca acolo e gol. Sa continui sa mergi ca si cum ar fi fost asflat.

Asta se leaga cu un vis mai vechi, cand levitam dupa ce coborasem dintr-un tren cu podelele foarte ruginite, prin care se vedeau sinele alunecand in mers. si deci levitatia se impunea.

luni, 6 iulie 2009

o prostie

stiu un om, pe alocuri un pic magar. am visat ca era groaznic, groaznic de trist, obosit si preocupat. atat de trist ca se uratise si arata ca un sofer de autobuz din seria veche. un sofer de rabla, cu sandvis cu salam in buzunarul de la piept.

omul asta lucra ceva in powerpoint, ceva ce trebuia neaparat sa lucreze. lucra suparat, concentrat, la limita bocitului.

eu eram in balcon acasa unde avem un dulap cu rafturi deasupra, pentru borcane goale, surubelnite, sarme si balarii. si ghivece cu flori pe rafturi. e si ma uitam dupa ceva si bineinteles ca am vazut un ghiveci minuscul in care ieseau niste viorele mititele si ele si foarte frumoase si am zis: "aaaa, ia sa-i dau lu asta ghiveciul cu viorele, ca poate se mai inveseleste." dar m-am gandit ca nu merge, ca pleaca pe drum, se rup viorelele, se scofalcesc, na. incompatibil. am mai gasit un ghiveci mic cu o floricica, aceeasi poveste. nu mergea. e si in timp ce ma uitam eu dupa nu stiu ce, din plafonul dulapului de jos, iese intr-o vitrina de sticla (?! ma rog.) o soparla rosie cu coama. bineinteles, a scos mai intai capul, primele labute, s-a proptit in ele si a aparut cu totul. era o soparla bipeda. rosie. bai, rosie-rosie. si cu o coama deasa, cu tepii de vreo 3 centimetri, de la crestet pana pe coada. Semana fix cu periile alea de plastic pentru covoare. Alea de le folosesti cand freci covorul cu otet cu apa - varianta oldschool, sau carpetin si alte chimicale. In orice caz, le raman niste flostoloace de scame ude intre peri de nu le mai cureti cu nimic.

Soparla era deci ca o perie rosie de covor, sau ca freza anilor '80. Din cauza coamei imi venea sa-i spun Hagi, nu stiu de ce. Era o soparla slabanoaga, atletica si cu o privire de mahalagioaica tupeista. Nu m-as fi mirat sa poarte un tricou din ala de nailon cum poarta slaparii din berceni si crangasi.

uite asa era soparla aia si ma gandisem ca, daca n-o fi veninoasa sau ceva, as fi putut s-o fac cadou.

miercuri, 24 iunie 2009

on brand

pe un pod de lemn din centrul bucurestiului in eterna reconstructie erau trei puradei. adica trei copii care nu erau nici ai strazii, dar nici tocmai supravegheati si indrumati corespunzator de parinti. hainele de pe ei - murdare. ei insisi - veseli. fetita statea in fund si radea. ii straluceau ochii. baietelul mai mare statea langa ea si se uita la baietelul mai mic care incerca sa se catare pe o saltea jegoasa, sprijinita de un zid ros si plin de pete. intre ei, pe scandurile podului, o carte din colectia Adevarul - Dracula.

luni, 22 iunie 2009

recunosc, m-a mancat in fund.

Purtam o rochita subtire, alba cu floricele negre. o parte. alta parte era neagra cu floricele albe si tot asa. 4 parti in total.

Era si un sfert. Cu doua ore in urma, ploaia se terminase exact cand reusisem sa ajung la metrou si sa-mi cumpar o umbrela. Unde eram era cald si bine, mobila prietenoasa din lemn, o veioza cu picior si lumina galbuie si puteam sa fac si ceai, daca as fi vrut.

In mine insa, dainuia frustrarea cu umbrela. Asa ca m-am hotarat brusc sa ma duc sa-i spun ceva doamnei de la Verde Cafe (altfel un om minunat, care nu are nici o legatura cu decizia mea si care nu s-a suparat ca i-am picurat pe parchet si pe covoare).

Am printat harta. Era vorba despre trei statii RATB si vreo 15 minute de mers pe jos, in total. Mare branza!

Am pornit.

In ultima vreme s-a incetatenit o proiectare gresita fie a umbrelelor, fie a ploii. Pentru ca, desi stai regulamentar sub umbrela, ploaia te uda uniform pe tot spatele, pornind de la ceafa spre coccis. Asa mi s-a intamplat si mie pana la prima intersectie. Nu m-a impresionat cine stie ce, pentru ca ploaia era inca fina si marunta. La prima intersectie, a trebuit sa trec printr-o balta mare cu unul dintre picioare. Nu-i nimic, mi-am zis, imi mai ramane unul uscat. Dreptul, cel mai drag.

A urmat intersectia Foisorul de Foc. Acolo m-a stropit un taximetrist grabit. Am dat din umeri si mi-am luat o merdenea. Intr-o mana aveam umbrela, cu cealalta incercam sa inchid rucsacul din care scosesem banii. Vanzatoarea scosese pe geam o mana cu merdeneaua, iar cu cealalta batea tactul nervos pe tejghea. Haide. Miscare!

Urmatoarele 5 minute am alergat ca la circ (un smoc de pene-n varful capului imi mai trebuia) in jurul intersectiei, in speranta ca voi gasi un loc uscat prin care sa traversez. Ca sa beneficiez de serviciile semaforului ar fi trebuit sa am la indemana o barca. Lipsa de prevedere elementara - n-aveam!

AM URCAT IN AUTOBUZUL CARE A VENIT IMEDIAT!!! (?!)

Piata Spaniei.



Perfect. Ploua cu galeata, rucsacul se flescaise ca o clatita calda, mi-am udat si celalalt picior. Cel pe care-l pastram pentru vremuri grele. Vremea vremilor de orice fel trecuse. Acum luptam in prezent. Am gasit prima strada. Harta era vag gresita. Dar am gasit si a doua strada! Intre strazile mele era o benzinarie Petrom. O insula intr-o mare de noroi din care se iteau pantofi desperecheati, craci si guri inalte de canal. Guri cu gat probabil, in limbaj de specialitate. Imposibil sa trec culoarul de namol. Si totusi trebuie. O luam deci, printre balti si masini, cu ploaia siroaie si cu dintii stransi a incapatanare spre o bucla de ciment promitatoare. Au fost momente cand n-am avut de-ales si apa mi-a trecut de glezne. Un mic ocol de 15 metri.

Am pus piciorul pe trotuar. Din ala adevarat, cu bordura si tot ce trebuie. Nu mai speram. Incepe sa fulgere si sa tune. Moment prielnic pentru baut o gura de apa si consultat harta. Aha, deci strada urmatoare la stanga.

Nu gasesc numarul. Am trecut de trei ori pe strada, de la un capat la altul. Victorie! Da, buna ziua. Da, eu sunt. Stiti, ma scuzati, picur. Imi pare rau. Perfect. Multumesc. O seara frumoasa!

Aaaaam reeeeuuuusiiiiit, aaaaam reeeeuuuusiiiiit. Nu era important. Chiar deloc. Chiar se putea si fara. Da aveam chef sa ma plimb. Aveam chef, pur si simplu, sa ma duc pana pe strada Domnita Ruxandra, la Verde Cafe, sa-i spun ceva doamnei. Si uite ca, Ana lui Manole cum am fost, am reusit. Mai ramane drumul inapoi. Fara harta. Suntem oameni mari, am ajuns pana aici, ce naiba! Ne-om descurca.

Am mai umblat vreo doua strazi aiurea, ca urmare. Si-am ajuns pe strada Tunari. Care nu era. Acum descopeream, ea era banda de noroi care imi statuse in cale cand venisem. Nu, nu mai era o strada. Era un ogor. Pe care Primaria, atinsa de frenezia miscarilor ecologiste, planuieste, probabil, sa planteze napi. Napi naturali, de casa, crescuti pe langa gospodaria omului, nejenati decat de prezenta oarecum nefireasca in decor a trotuarelor.

Mama, daca ma vezi data viitoare in cizme de cauciuc cum avea Mae la prasit cand ploua, sa nu te miri. E inutil sa ma-ntrebi daca mi-am luat pantofi. N-am de ce.

blestemul unghiilor taiate aiurea prin oras

din cand in cand fac rautati. nu voit. cateodata intamplator, cateodata pentru ca nu ma pot abtine. cineva cu simtu raspunderii m-a blestemat, probabil, sa ma lovesc de unghiile oamenilor cand nici nu ma astept.

a inceput cand am gasit, pe fata de masa din panza putreda, la cantina facultatii, un set de unghii groase, galbene, proaspat taiate si abandonate. am lasat si whist si covrigei si bere si tot si am luat-o la fuga urland.

apoi intr-o dupa-amiaza, in troleu, un nene statea pe locul de la geam, privea peisajul care defila leganat in goana celor 30 la ora cu care ne deplasam. isi taia unghiile cu o unghiera uriasa. le mai pilea, mai scotea cate o bucata de cartof de sub una, un nap de sub cealalta.

si ieri. in metroul nou. gri-argintiu. cu scaune albastre si paznici. metroul de fitze, ala care trece pe la Piata Victoriei (!!!). era un om. mascul-30 de ani-in drum spre o reuniune, un party ceva. Statea cracanat pe un scaun si jumatate. la doua palme de mine. vaaaajjjjjjjj, facea pe culoar metroul-minune, mandria capitalei. crrraaannntzzz - pac! facea clestele de unghii. o unealta profesionista, care arata (doamne iarta-ma!) ca un patent de strambat cuie. manerul clestelui era albastru, de plastic. oare era important ca materialul manerului sa izoleze electric?

DA ma, da! incerc sa spun ca ieri in metrou un om isi taia unghiile cu nesimtire direct pe jos si imprastiat si ca mi-a fost o scarba-greata de-mi venea sa ma scurg sub scaun. eram 8 oameni care ne uitam atent in ochii lui. si nu, nu s-a-ntamplat nimic mai mult. nici un paznic de metrou care sa-l traga de urechi. nici o bunicuta autoritara care sa ia atitudine. am strambat din nas superior si ne-am uitat toti ca vitele cum isi arunca ala unghiile pe noi.

joi, 18 iunie 2009

gaigana din oua de broasca testoasa :)

dupa ani de zile m-am hotarat sa aflu cum se numea de fapt omleta pe care o facea buni. era una dintre mancarurile care ma faceau sa plang, alaturi de ouale fierte moi, iaurt si laptele de pasare.

bunica ii zicea omletei caigana sau gaigana. niciodata nu mi-am dat seama daca spune "c" sau "g". dexonline declara castigatoare ultima varianta: gaigana. caigana cica inseamna "ochi". ar putea fi inrudite.

Gaigana, deci, o vom numi de-acum inainte.

am crezut multa vreme ca gaigana se numeste asa din cauza cratitei scunde, rosii, in care era preparata. imposibil sa faci gaigana intr-o tigaie de teflon.

marți, 16 iunie 2009

era o tara in care toate femeile se numeau andreea

"Sondaj Confidential

Care crezi ca este cea mai eleganta femeie din Romania?

* Mihaela Radulescu
* Andreea Berecleanu
* Andreea Esca
* Andreea Marin
* Andreea Banica
* Andreea Raicu"

uite-asa ajunge mihaela radulescu originala teancului de muieri romanesti. Oare toate andreele astea, daca se intalnesc toate in acelasi timp si loc, se dezintegreaza si fac plici?

nu stiu de ce am pus link la site. cautam oricum altceva. mi-e somn.

luni, 15 iunie 2009

street delivery







am ajuns acasa. m-am bagat in cada si am stat cinci minute sa-mi amintesc ce tre sa fac cu dusul si sapunul ca sa ma spal. in rest a fost superb. street delivery e cea mai misto idee care le-a venit bucurestenilor.

miercuri, 10 iunie 2009

ne plictisim, dom'ne.

- am fost la timisoara
- da? si eu am fost mai demult.
- vrei sa vezi poze?
- sigur. dup'aia sa ti le-arat si pe-ale mele.
- uite, asta-i catedrala.
- ahaaa, e la fel ca a mea.
- da. e aceeasi.
- da.
- iti place?
- da.
- e.
- m.
- la vara unde pleci?
- nu stiu. o sa aduc poze.

duminică, 7 iunie 2009

impachetatul sacului de dormit

cea mai urata activitate umana cunoscuta pana azi. o s-o urasc vesnic.

doua chestii vreau de la ingineri: sa inventeze aparatul de teleportat si sacul de dormit cu autoimpachetare. si-atunci vor putea fi siguri de respect nemasurat din partea mea si eterna gratitudine.

vineri, 5 iunie 2009

francezi. :)


sigur ca n-am fost prea fericita cand am descoperit ca duminica, la 7 seara, nu era nimic deschis si n-am putut sa-mi iau mancare. apoi am descoperit ca la astia, in timpul saptamanii, toate (t_o_a_t_e) magazinele se inchid pe la 6. iar la pranz, la fel, totul e inchis, pentru ca oamenii merg la masa.

o chestie simpla si normala. de obicei, daca faci lucrul normal si logic de facut, risti sa fii crezut nebun, lenes, nesimtit etc. imi place la oamenii astia ca refuza sa faca din locul de munca plantatie cu sclavi. imi place enorm ca sunt oameni care fac o munca (vand ziare, na), nu vanzatori de ziare.