duminică, 25 ianuarie 2009

apples and oranges


merele sunt mai bune decat portocalele.
- in primul rand pentru ca merele cresc in gradina la tata. portocalele nu.
- merele se adapteaza mai usor, de-aia si exista mere padurete. de portocale padurete n-am auzit.
- cand mananci un mar, de obicei, nu te faci ca porcu pe maini.
- daca totusi te faci ca porcu pe maini, nu ramai la fel de lipicios ca dupa o portocala. plus zeama de mar nu pateaza si nici nu roade suprafetele de plastic.
- marul nu trebuie curatat.
- poti sa afli daca te iubeste soacra cu ajutoru marului incercand sa il rupi in doua doar cu mainile. ia incearca sa rupi o portocala in doua. daca e cu coaja poti sa tragi de ea mult si bine, daca e fara n-are nici un haz.
- cu marul poti sa te joci sa-l arunci de la unu la altu, ca nu se amaraste.
- samburii de mar sunt buni.
- si frunzele de mar sunt bune, am mancat eu.
- marul e un copac usor catarabil. portocalul nu stiu, n-am vazut niciodata, dar nu prea cred.
- colindele cu mere sunt mult mai frumoase decat singurul colind (urat, care a omorat colindele frumoase) cu portocale (foaie verde portocala/ noi suntem copii de scoala. penibil.).
- portocala are o singura culoare (de-aia si numele), marul are o gramada de culori, cateodata pe acelasi exemplar.
- copiii mici, in stadiul de bebelus, pot sa manance mar ras cu biscuiti. chiar si eu obisnuiam asta, pe vremea bebeluseniei. portocale si citrice in schimb n-au voie pana la nu stiu cati ani, trei sau cinci.
- din mere se face cidru.
- mara e un nume frumos de om, orange e nume de retea telefonica. bleah.
- in povesti, oamenii cauta mere, nu portocale de aur.
- merele sunt curajoase, portocalele se ascund dupa ditamai coaja.
- merele sunt bune si daca se invechesc si se zbarcesc.
- merele miros frumos si inainte de a le manca.
- interiorul unui mar e ca o gramada de zapada proaspata. ce-i drept, aici trebuie sa recunoastem ca nicaieri nu e mai liniste decat in spatiul intern al celulelor de portocala.

miercuri, 14 ianuarie 2009

astept ordonantele dumneavoastra

- Alo? Buna ziua!
- Iiiii. Buna ziua, da... (sforrrr)
- Va gasim azi daca venim?
- Poftim?! Ce? (sfor-sfor scurt, alertat) Unde sa ma gasiti?
- Pai daca va gasim acolo!
- Acolo unde?
- La dumneavoastra.
- Unde la mine? De unde sunteti?
- De la curieri.
- Ce curieri?
- De la firma de curierat, trebuie sa va aducem ceva.
- Ce? De la ce firma? Pe cine cautati?
- Pe dumneavoastra.
- CINE sunt EU?!?!?!?!??!?!
- Pai nu sunteti firma Asimov?!

Chiar asa, bataie de joc, nu mai e nimeni firma Asimov in tara asta! Pentru ca m-am culcat la doua si telefonul l-am primit (ah, politetea romaneasca!) la 8 si ceva, nu am fost prea sigura daca am visat sau nu toata povestea. Indoielile mi-au fost spulberate insa acum cateva minute cand am primit un nou telefon:

- Buna ziua, firma Asimov?
- Buna ziua, este o greseala, aici nu este firma Asimov.
- Aaaaa, mda, ma scuzati.
- M-ati sunat si mai devreme, va rog, incercati sa scoateti numarul acesta din baza de date.
- Da da da. Lasati ca stim noi, vedem. Buna ziua!

Oare mai exista beciurile Securitatii?

joi, 8 ianuarie 2009

Mara

(nerabdatoare) - Bine, tu scoteai o mana sau cateva si te trezeai.

- Atunci eu iti aratam asta si tie nu-ti placea, ca era cu Craciun si cadouri si mureai!

sâmbătă, 3 ianuarie 2009

Dar nu te-ai intrebat niciodata daca nu cumva suntem toti surzi?

nu ma intrebasem. vreo 10-20 de oameni in alb, asezati in linie sau in cerc, se pare ca toti ar fi putut fi surzi. le povestisem ceva de maxima importanta, posibil chiar sa le fi cerut ajutor in legatura cu ultimul vis, ala in care gara de nord era invadata de un fel de mafie aurolaceasca.

mergeam eu creanga prin bucuresti si vad o straduta frumoasa pe care nu mai fusesem niciodata si nici nu stiam unde duce. dupa capul meu, ar fi putut sa duca in zona in care duceau si celelalte strazi din jurul ei. dar ea nu. m-a dus, total inexplicabil, ca n-avea nici 50 de metri, drept pe peronul garii de nord.

am stat un pic si m-am gandit daca putea fi aia gara de nord, pentru ca era nejustificat de aproape si pentru ca arata, daca se poate, mult mai jalnic decat o stiam. poate eram totusi la basarab. asfaltul era plin de gropi adanci, cu pamant prafos in ele. la fiecare doi pasi dadeai de cate un aurolac in zdrente cu turturi de noroi uscat. ajunsesem aproape sa ma impiedic de ei. mai multi oameni invizibili imi spuneau ca trebuie neaparat sa ies de acolo si sa evit intalnirea cu aurolacii. de bun simt. asa am ajuns intr-un fel de pivnita, tot a garii, unde un aurolac cu inima buna incerca sa ma faca scapata printr-un geam minuscul. cu timpul m-am prins ca era o capcana. aurolacul asa-zis de treaba incerca de fapt sa ma deconspire. a reusit. dar exact cand a reusit el, am reusit si eu sa ma prind care-i faza si sa sar prin geamul care se largise in mod surprinzator.

ba nu! a fost altfel! aia era capcana! capcana era sa ma faca sa sar in curticica aia cu plante pe pereti, de unde, credea el, nu mai era nici o iesire si n-aveam cum sa fug. pana s-a dus sa-si cheme confratii, am sters-o printr-un culoar care ducea drept pe santierul tramvaiului 34, peste care saream zglobiu asta vara. cum se leaga toate!

concluziile povestii:

1. intotdeauna cand incepi o conversatie cu cineva tine de minima politete sa te asiguri daca nu cumva persoana in cauza este surda
2. gara de nord e mai aproape decat crezi!

o sa fac odata un top cu cele mai tampite chestii pe care le-am visat. doar ca va trebui sa-l recontruiesc zilnic si s-ar putea in timp sa ma lenevesc sau sa mi se ia.