marți, 17 februarie 2009

dark side of wonderland

de doua saptamani ma rog de un nene sa-mi faca o cheie. in aproape fiecare zi incerc cheia, vad ca nu merge si ma intorc cu ea la mester sa o faca sa mearga. de fiecare data o ia si o pileste un pic. eu plec fericita. el nu zice nimic, nici macar "buna ziua", nici macar "imi cer scuze", nici macar "ei, poate de data asta o fi cu noroc!". nimic. lustruieste ce lustruieste si mi-o arunca inapoi.

intr-o zi, pe o strada, asfaltul a inceput sa se flescaie ca o clatita. era un onduleu mare, cu suprafata cam de 1x1m drept in mijlocul strazii. in onduleu era si o gaura. mica. asa ca si cum ar fi scos capul o cartita. in gaura, inteleptii strazii au infipt un bradut de la craciun. :) logic, ca sa semnalizeze celorlalti soferi pericolul. dupa doua saptamani bradul e tot acolo si ma gandesc sa-l impodobesc si sa pun macar o ciocolata sub el. groapa, ce-i drept, nu mai e ca inainte. a mai crescut. a mai dat jos niste straturi. ne apropiem incet de intimitatea cartitei.

pe alta strada, circulata intens de gospodine, bunici, tatici, intr-o sambata pe la pranz, un nene cu parul alb isi exprima prin viu grai dorinta ca eu (chiar eu, cum treceam asa, pasnic) sa-i... ma rog... prestez niste servicii usor jenante. din alea de le scrii cu stelute, cam asa: s***-mi ***a. de la nimic. asa, pur si simplu.

niste oameni trecuti de 18 ani (unii, sau unul) care vin la cursuri de istorie, pictura, foto, filozofie, istoria artei bla bla bla au reusit sa lase in urma lor nu numai sticle goale aruncate vraiste prin sala, ci si guma (g_u_m_a) de mestecat lipita pe jos. mestecata in prealabil.

si ce sa mai zic. nu mai zic, pentru ca, dupa regulile mele, aceste mici realitati si adevaruri zilnice tin mai mult de fantastic si absurd si cateodata sunt extrem de obositoare. cam pana acolo cat sa ma faca sa-mi treaca prin cap ca "Tara noastra se numeste Romania". desi n-are de fapt nici o importanta ca se numeste asa. putea la fel de bine sa se numeasca Botswana.

Un comentariu:

Alina spunea...

:)) Ah, ca de cand ma tot prind cu mainile de gratii si imi agit blana, doar-doar ne-om apuca odata de emigrat...si nimic..nimic!! Nici macar un pufulete, o eugenie, o pufarina.