marți, 23 februarie 2010

Joc de luciditate si bun simt, pentru arhitecti mari si mici

Gasiti, in cele doua imagini, asemanarile si deosebirile. Mie mi-a iesit un bloc de sase etaje in plus si nu e vorba despre cel pe care vor sa-l construiasca.




Deci, cam care ar fi posibilitatea sa arate locul ala ca-n panou, in viata reala?

Casa e la intersectia Mosilor cu Negustori.

sâmbătă, 20 februarie 2010

Alo, Politia?


Petrecerea zgomotoasa a unui grup de biciclete ramase singure acasa tulbura linistea cetatenilor respectabili. Rugam luati masuri.

Gogu

P.S: eu raman prin preajma, sa monitorizez cele ce urmeaza.

joi, 18 februarie 2010

Niculae Ionescu

internat la sectia de Hematologie a Spitalului Coltea la dr. Andrei Colita
cu diagnosticul de leucemie acuta mieloblastica LAM2

adresa blog: http://niculae-ionescu.blogspot.com/


deocamdata are nevoie de sange. e un om foarte misto.

datele necesare pentru donarea de sange, precum si diagnosticul lui
exact asa cum le-am primit:
Ionescu, Niculae
Spitalul Coltzea, Bucuresti
Sectia de Hematologie (in grija dr. Andrei Colitza)
Diagnostic: Leucemie mieloblasta acuta LAM 2
Are grupa sanguina A2+ si are nevoie de trombocite de afereza (s-ar putea sa
va intrebe asta la Centrul de Hematologie)

Cum ajungeti la Centrul de Donare din Bucuresti:
La Centrul de Hematologie de pe Str. Constantin Caracas se ajunge intrand pe
Str. Dr. Felix din Bd Titulescu, apoi facand prima la stanga.
Este a doua intrare din prima cladire situata pe partea dreapta.
Pentru o procesare mai rapida, urcati intai la et. 1, cam. 45, la d-na dr.
Doina Gosha.

Trebuie sa aveti buletinul la voi daca nu ati mai donat pana acum.

INAINTE de recoltare, este bine sa precizati pentru cine donati.

DUPA recoltare (la et. 2), veti primi un un carnet de donator pe care
trebuie sa-l prezentati in camera alaturata, la Secretariat, de unde vi se
elibereaza adeverinta pe numele pacientului.
Aceasta adeverinta e foarte importanta, ii trebuie lui Niculae:
- fie o lasati la d-na dr. Doina Gosha la cabinet (et. 1, cam. 45)
- fie o luati cu voi, o scanati si o trimtieti pe email cu precizarea
"Dovada donare sange pt Niculae".

luni, 15 februarie 2010

O chestie de care o sa uit cu siguranta pana pe 12 aprilie

cand a propus rosca infiintarea bombei cu rahat, multi am strambat din nas, desi am ras si inca mai radem, cand ne amintim. o imagine deranjanta, da.

ei, inca o campanie, inca o reclama, dupa culori as banui ca e la joe, desi aia parca's ceva mai destepti.

sunt cateva panouri mari, ici-colo, pe care scrie, cu rosu, intr-o steluta galbena, "POC". Fondul e mov cu raze. Ete asa. Poc! Vesel. Sub "poc" asta, un pic mai jos, dar foarte vizibil, zice ca sa intri pe site-ul "www.pocromania.ro" sa vezi despre ce e vorba. de aici legatura cu bomba cu rahat, despre a carei utilitate sau prezenta inevitabila nu o sa vorbesc, in aceste frumoase zile de iarna oraseneasca. asta din respect pentru iarna, pentru ca da, e si ea anotimp si nu vad de ce s-ar opri ninsoarea numai pentru cateva cuiburi de furnicute isterice care nu mai au sange-n ele nici cat sa ocoleasca o baltoaca sau sa se catere pe un namete. a nu se intelege ca tin cu primaria sau cu apanova sau cu administratorii de bloc.

asa.
deci, sa intram pe site-ul pocromania.ro, sa vedem ce minunatie e acolo. Ooooo, ce-o fi aici? Un tigru, o inventie revolutionara, un manifest, un partid nou? Ntz! Zice: "Multumim pentru interesul acordat acestui site. Veti afla mai multe detalii despre Campania POC dupa data de 12 Aprilie." Care "aprilie", saracul, in limba romana nu se scrie cu litera mare decat daca e la inceput de propozitie.

"Faceti dumneavoastra o cerere, asteptati la doamna, la ghiseu, reveniti dupa vreo luna aseaaaa." Adica si-au propus baietii sa faca poc de dinamici ce sunt, si uite ca de fapt n-au facut decat fassss.

Poate era ok daca panourile cu Poc ar fi aparut cu maxim 2 saptamani inainte de lansarea site-ului. Era o chestie. Poate ca as fi asteptat, cu sufletul la gura, sa treaca cele 14 zile. Poate ar fi ajutat si un cronometru, pe undeva. "Mai sunt XX zile". Poate puteau sa puna niste jocuri, niste CEVA, pe site, fara sa dezvaluie marele secret. Cineva s-a gandit sa faca gluma si mai proasta si sa scrie chestia cu multumirile pentru interesul acordat site-ului. Ar fi fost mai potrivite niste scuze.

Chestia e ca, pana pe 12 aprilie nici nu o sa-mi mai amintesc de toata povestea. Si sunt convinsa ca nu o sa pierd nimic, pentru ca n-o sa explodeze mai mult decat o crema noua de branza, un lapte, o punga de napolitane sau, cine stie, de seminte de floare.

Nu, serios, de ce "PocRomania"? Alta treaba nu mai avem?

joi, 11 februarie 2010

Daca as fi ceva mare la ghiseele de acte si lucruri de ghisee

Un sef, sau un ministru, sau macar administrator de site. E vorba despre site-urile institutiilor de stat. Impozite si taxe sau pasapoarte, de exemplu, sau schimbari de buletin.

Ei bine, in acest caz, in loc sa pun 'jde mii de linkuri cu prostii inutile si alambicate pe toata pagina, fiecare cu cate sapte mii de denumiri, as scrie undeva o poveste simpla, clara, de tipul:

"Marcel Smiciopfirescu, cetatean, vrea sa isi faca/plateasca/declare ......

Marcel Smiciopfirescu se scoala de dimineata, face un dus, mananca o paine cu unt si isi punae in servieta/geanta/rucsac urmatoarele: pix, chiloti etc (cele necesare procesului). M.S. ia, dupa caz, metroul, troleul, tramvaiul, taxi-ul sau bicicleta persoanala spre strada Hfjshr, numarul X.

Acolo M.S. observa, pe laterala stanga a usii, un buton rosu, rotund, cu o adancitura circulara in mijloc. Fara sa pregete, M.S. apasa butonul. Trrrrrrrrrr-tac-tac-tac-taccc, aude M.S. Scaaaaaartz - aaaaaaaaaaa, mai face usa in timp ce M.S. intra si urca primele trepte, spre etaj. La etaj, drept in fata, alta usa cu o placuta pe care scrie: "Bine ati venit, aici este biroul de.... Va rugam intrati."

Marcel intra, fara sa uite, mai intai, sa-si stearga talpile pantofilor/cizmelor/bocancilor pe presul de la intrare.

Buna ziua, zice Marcel.

Buna ziua, raspunde persoana-stat.

Am adus actele necesare pentru ....

In regula, zice persoana. Certificat de... avem., Adeverinta de.... este, formular completat.... da, chitanta plata.... in regula. Foarte bine, domnule Marcel Smiciopfirescu, stradania dumneavoastra nu va ramane nerasplatita. Iata.... .... cerut. Sa aveti o zi ceva de vis, sa povestiti nepotilor. Mua!

Marcel S. ia documentul. Il pune frumos intr-o ceva. Pune cevaua in servieta/geanta/rucsac. Spune "multumesc, saru mana" si se retrage cu spatele, facand bezele persoanei. Coboara treptele, apasa clontul care blocheaza usa, deschide usa: scaaaaartz - aaaaaaaa si se pierde, anonim, in multimea de-afara. E fericit, a reusit atat de usor sa obtina .... care-i trebuia. Ceea ce va dorim si dumneavoasta."

si-am incalecat p-o sa etc.

sâmbătă, 6 februarie 2010

Eu in Tara Buzaului

In primul rand, nu pot sa-mi amintesc versurile de la Seek and Destroy, care ar fi utile pentru ultima parte a povestirii. In sfarsit, sa-ncepem.

Eram intr-un sat din judetul Buzau. Prafuit, babe, mosi, cizme gri de cauciuc, gumari. Gingii flescaite. Eram eu pe la o baba careia-i mai facusem un serviciu asemanator, nu demult. Baba avea multe lazi de lemn, din alea ca de hambar, si mese cu lemnul gol, la fel de crapate si pline de praf. Misiunea mea era sa ma duc in Orasul Buzau, care era in aceasta povestire, de fapt, un sat mai mare si mai dezvoltat si sa-l gasesc pe un fiu mort al babei. Trebuia fie sa-i duc niste bani, mancare si nu mai stiu ce, fie sa iau ceva de la el, sa-i transmit ceva, sa aflu ce mai face, sa-l ingrop, nu mai stiu. E neclar. Era in orice caz ceva grav si o atmosfera solemna. Pe care o simteam numai eu, care eram la limita bocitului si tremuram nervos, in timp ce babele vecine plus baba-mama povesteau nonsalant intamplari patetice din viata mortului, ca si din moartea lui. S-au mirat ca puneam atata la suflet. In sfarsit. Au mai intors o data toate buzunarele pe dos, au rezolvat ce-au avut de rezolvat si au pregatit ce era de pregatit si m-au expediat la Buzau. Mi-era groaza de drumul asta, dupa cum le-am si marturisit, pentru ca nu stiam nici satul din care plecam, nici orasul in care ma duceam, plus ca parintii ma asteptau acasa pe seara. Nu stiam incotro e gara, daca gasesc tren, daca nu e mai bine sa iau un microbuz pe care, de asemenea, nu era clar de unde puteam sa-l iau. "Iesi din casa, mergi drept pe ulita si faci stanga pe langa spital".

In regula. Ulita era de fapt o Strada Mare din pamant, cu urme de cauciucuri si santulete. pe langa ea, mergea un sant adanc de vreo 3 metri. captusit tot cu pamant proaspat, din ala alb-rosiatic-galbui. Cum pe Strada Mare circulau intr-o veselie masini si tiruri, am coborat in sant si am ales sa merg pe acolo. Din cand in cand, trecea pe deasupra cate un tir si peretele de pamant din stanga mea se zguduia si se crapa. In cele din urma, am ajuns la primul moment cheie al povestirii noastre. A aparut prima cladire-semn, si-anume:

Liceul satului. Care era o casa frumoasa, maro inchis, cu doua etaje si mansarda, cu acoperis de paie galben-stralucitor. Acoperisul era rotund si inalt. Erau trei acoperisuri de fapt, unul mare in mijloc, pe corpul principal si doua de-o parte si de alta, mai micute, pe cele doua anexe laterale. Am aplaudat initiativa. Mi s-a parut de bun simt acest semn al pastrarii traditiei si am zis "da ma, uite in sfarsit turism facut cu cap. bravo."

a venit apoi spitalul, care de fapt era o posta goala, plina de paianjeni si resturi, in care stateau insirate niste marionete de teatru de copii. am trecut pe langa el si, cumva, am ajuns si-n gara.

in gara, trenul statea sa vina si sa plece. erau doua cozi imense. cand ajungeai la ghiseu, puteai sa-ti cumperi nu numai bilete, ci si cornuri de diferite feluri: cu mac, cu stafide, cu migdale, cafea, suc, inghetata, seminte si asa mai departe. O doamna grasa intr-un palton grena se tot impingea in mine. Casa de bilete s-a inchis in fata mea. A venit trenu, a zis doamna de la ghiseu. Treceti la cealalta casa. La care se golise brusc. Mi-am luat bilet la personalul de Buzau, plus un corn cu mac. Mi-a scapat cornul pe jos. S-a scuzat. L-am indesat cumva in buzunar. La linia patru, Mergeti la linia 4, striga doamna. In fata garii erau doar doua linii.

Am ramas sa astept la a doua. Nu venea nici un tren. Eram mai multi. In viteza a trecut o locomotiva de lemn cu un vagon de marfa. Asta e, asta e! strigau oamenii. Dupa el! Am luat-o la fuga. Am trecut de gara si pe un camp, la vreo 200 de metri, am vazut trenurile care asteptau. Era si linia patru. Era si personalul de Buzau. Am urcat. Sor-mea aparuse din neant si ma inghiontea sa urc pe la nu stiu ce usa. Era cumplit de aglomerat. Sufocant. As fi renuntat, dar a insistat sa ne strecuram pe un culoar care parea blocat. Am intrat. Ea s-a asezat cu o prietena pe singurele locuri disponibile si au inceput sa vorbeasca vesele. Eu eram in continuare in mijlocul suvoiului de oameni care treceau ba inspre fata trenului, ba inspre coada. M-am refugiat pe scara vagonului. Trenul pornise.

Din spate a aparut un pletos slab care m-a batut pe umar. "Pot sa stau si eu pe scara?" Sigur, treci langa usa. A trecut. Semana cu un prieten mai de demult. Evident, el era, cand si-a dat parul cat de cat de pe fatza. Purta o camasa dubioasa, cu patratele de multe culori. In sfarsit, se mai schimba omul.

Restul drumului, am stat si am ras impreuna de cele mai hidoase case posibile. Treceam printr-un sat in care oamenii decorau peretii de la strada cu spirale lungi si impletituri de gresie colorata, foarte mult iesite in relief. Spiralele erau si ele decorate cu trandafiri imensi de gresie, rosii, verzi, albastri, de o hidosenie de neimaginat. Poate doar in vis. Din care m-a trezit, la ora 10 dimineata, bipaitul scurt al unui sms care a ignorat si somnul meu si dopurile cu care dorm in urechi in fiecare noapte.

vineri, 5 februarie 2010

Oul sau gaina?

Eram in parc. In parc un lac, pe lac ratze. Pe cer, pescarusi. Zapada topita, pamant, soare, ger. Copii pe poteca. Clasa a patra. Vorbeau tiganeste. Pana cand unul dintre ei a simtit nevoia sa-njure: "sa-mi bag pula-n ei!". De unde rezulta ca limba noastra-i o comoara de expresii intraductibile si ca atunci cand isi cearta nevestele sotii ca "au inceput sa vorbeasca ca tiganii" lucrurile nu sunt deloc asa clare cum par.

miercuri, 3 februarie 2010

Criza varstei de mijloc la gaini

o gaina este un animal cu care ne confruntam cu totii, mai devreme (dimineata la omleta) sau mai tarziu (la supa, la snitel etc.)Am observat, din pacate, o totala lipsa de interes fata de aceste creaturi sublime, care duc o viata nedreapta si au o imagine ingrata.

o sa dezvalui, in cele ce urmeaza, o realitate grava, regretabil ignorata.


GAINA MATURA DE LA AVICOLA


e vai de mama ei! in primul rand, biata de ea, creste fara mama. se naste la clocitoare, la bec. abia iese din adolescenta si e trimisa in linia intai de productie. doua oua pe zi, asa zice folclorul: cica le stinge becul si dup-aia il aprinde iar si ele cred ca au trecut doua zile si pac, baga un ou in plus. asta pe langa tot felul de furaje speciale si medicamente. gaina in discutie nu vede lumina soarelui. nu scurma, nu cotcodaceste a bucurie, nu cuibareste si nu cheama. ea traieste intr-un spatiu extrem de restrans, iar ouale cad printr-o plasa.

astfel de gaini, dupa o vreme, sunt scoase la vanzare. preponderent sunt gaini de culoare rosie, cu penele rupte, ciupilite, cu pielea iritata, privire clar idioata si o totala lipsa de constiinta de sine. sunt niste fiinte epuizate. am cunoscut cateva. dupa o perioada de regim normal - curte, mancare, societate adecvata(rate, alte gaini, gugustiuci) se vede pe ele, pur si simplu, cum infloresc. revin la viata. scurma, invata sa cheme, se ciugulesc nonsalant sub aripa si unele chiar reincep sa oua. de placere asa, pe ici, pe colo.

dar vai! ele nu se vor putea ridica niciodata la nivelul sublimissimelor gaini de curte. care se vor remarca totdeauna, pe langa o gaina de fabrica, prin privirea vie, curioasa, sprinteneala si determinarea cu care alearga prin curte, vivacitatea ciugulitului, tupeul si indemanarea cu care fura painea din cusca cainelui.

nu. norocoasele gaini care mai ajung, prin mila cerului, intr-o gospodarie normala dupa anii de exploatare, nu se recupereaza niciodata complet. in curtea noastra ele gasesc un meritat refugiu in care au posibilitatea sa imbatraneasca frumos. imi inchipui ca, dupa atatea generatii de gaini, tata nu le ia pentru oua. pentru mancare, nici atat. nu. ajunse in acest punct, gainile de care vorbeam isi permit sa-si ocupe timpul umbland de colo colo, experimentand si meditand in pace. Dar cate au oare parte de un astfel de final?

E tipic pentru pisici sa nu dea niciodata "save"

ma speria puterea pisicii de a-mi controla orice actiune. ca de exemplu cand imi inchide paginile pe calculator.