miercuri, 31 martie 2010

padurea brazilor verzi

acolo se duce o lupta intre ratoni - creaturi cu blana si un fel de oameni - creaturi roz, fara blana, fara haine, doar cu niste papioane la gat. atat ratonii cat si oamenii au nasul mare, de forma unui robinet. a! muierea-om are haine - maieu stramt, cu decolteu in V, ca muierea-raton (melissa, ma-nnebuneam dupa numele asta in copilarie)+ pantaloni scurti rau de tot peste niste picioare kilometrice. roz. are ochi frumosi - sugereaza desenul. dar, pacat de ea, are un cap cat o banita si acelasi nas-robinet, urias. am uitat cum o cheama, dar nici nu conteaza. important e ca e urata foc.

filmul incepe cu ratonii maturi: Ralph si Melissa. la pescuit pe lac. Intr-o relaxare vecina cu apatia, zic ei: meeee, ia hai saa... a? hai sa i-o coacem lui Cyril (omul-rau) aha. hai. da de data asta, sa l terminam, sa fie definitiv. a ha ha. sa nu stie ce l-a lovit. a ha ha ha. aaaa... rad ratonii.

Cei Trei Purcelusi securisti aud planul diavolesc al ratonilor, se infioara, se-nvartesc de cate trei ori in loc si hatz! calare pe motocicleta si fuga la Cyril-Seful sa raporteze.

Asta - Cyril, creatura om cu nas robinet, roz la culoare, e afaceristul malefic. In lupta declarata cu ratonii pentru ca vrea sa le haleasca padurea. Cyril are un dinte de aur, cearcane enorme si trabuc. Are si un fiu, Cedric. Un tocilar fletz care colaboreaza cu ratonii-inamici. Si e indragostit de muierea-om cea hidosissima. cu care nu se pupa cand se vede. pentru ca e un film de desene pentru copii. si pentru ca amandoi au nasul mare. si pentru ca, probabil, ii e frica sa nu cada ditamai capul aleia peste el. Asa.

deci incepe conflictul. Cyril trimite o hoarda de ursi deghizati sa afle planul ratonilor. Ursii deghizati sunt echipati -surpraaaaiz!- cu un singur aparat de fotografiat. evident se ciomagesc intre ei care sa tina aparatul. cu care nu pozeaza decat cozile celor doi ratoni batrani.

ah, aici vad c-am uitat sa vorbesc de personajul principal - ratonul tanar. Benoit! fara de care padurea brazilor verzi ar fi linistita, zice genericul. eu zic ca la cat de flower power e filmul, ar fi in coma profunda si depresie iremediabila.

benoit ratonul nu are, vai, nici o iubita, dar are un tricou cul, rosu, cu initiala pe piept. daca n-ar fi raton, ar fi probabil super dragut.

mare alergatura mare. cyril afla ca fi-su comploteaza cu ratonii sa puna planu in aplicare, porcusorii securisti dardaie din fundurile lor piftioase, ursii se dau cap in cap prin padure, benoit pune dinamita langa o usa deschisa si-l elibereaza pe cedric din arestul parintesc. mega tensiune. coloana sonora moderna, cu basi, ceva pop-rock alert.

care era faza: cyril descopera locul de adunare al complotistilor. se repede-ntr-o cutie mare cu aspect periculos si ce sa vezi! inauntru era un tort. la fel de apatici, sa daca vreti senini, ratonii si celelalte personaje striga: aaa pai surpriza. la multi ani de ziua ta. sa fii sanatos.

in ce lume se-ntampla de-astea, duamneeeee??!?!?!?!?!

in orice caz, au fost niste desene misto si si-au facut treaba - green planet foreveeeeer. fara exclamatii. ca nu-s benoit.

marți, 23 martie 2010

N-am ajuns la Dr. Parnassus

Ai baut ceaiul? Da! zic eu si ma uit lung in cana aproape plina cu zeama de plante si frunzulite atarnand pe fundul ei. Bravo, zice el multumit. Ca Celalalt n-a vrut. L-a dat pe jos.

Primisem ceai pentru ca era frig. Tocmai fusesem salvati. Trebuia sa ne creasca cumva temperatura corpului. Am baut ceaiul cu mare placere, ramasese numai zeama aia din el. Dupa ce mi-a zis cumva mustrator ca Celalalt nu bause ceaiul, am baut constiincios restul de lichid din cana, cu tot cu frunzele si coditele fierte. Avea gust de sovarv.

E bun? Mhm. Mi-a amintit de munte.

Hai, acum trebuie sa coboram, ne pregatim pentru diseara.

Sigur ca mi-era frica. Am coborat intr-un fel de beci-camara-piata. Stiam unde sunt. Dar m-am facut ca nu observ nimic. Ca e totul perfect normal. Sa-i dau totusi ceva, pe altcineva, o gogoasa, iar eu am sa scap strecurandu-ma afara din ea.

Am luat un accent frrrrrantuzesccc si am inceput sa numesc si sa controlez toate tarabele.

Morrcovi. Frumosi, de supa. Preparati supa?

Poate, probabil.

Hmmmm vitell merrge minunat cu masline si prrrraz. Imi venea sa rad de felul in care vorbeam. Imi crescusera pantaloni trei sferturi de catifea rosie, si niste pantofi negri de lac de la primul "rrr". Totusi, la suprafata nu radeam. Imi venea doar sa rad. Imi venea. Ca atunci cand aproape iti vine sa stranuti dar e numai o impresie. Radea ceva foarte ascuns, obosit in interior, gata sa se predea, dar eu nu radeam nici macar in gand. Eram serioasa, preocupata.

Verrzele-astea, sunt verrrze, nu-i asa? Ais, ais, ait, ayons, ayez, aient. Atentie la timpul verbului, ateeeeentie, daca gresesc ceva...

O, desigur, raspunde el. Niste verze pentru salata. Si mai incolo?

Ah! Dar iata si dovleci?! Sunt minunati! Ce arrmonie! Perrrfecti. Coaja fina, incretita spre coada ca o boneta, portocaliu stins cu reflexe verzui, coada - un pic tepoasa. Da, da, niste dovleci foarte reusiti. Va felicit, domnule.

Aaa, multumesc. Multumesc!

Darr pentru ce dovleci aici? Doar nu gatiti cu ei? Prrrajiturrri stiu ca nu se preparrr a aici.

Ei bine, ia uita-te cu atentie la sticluta asta. Ce scrie pe eticheta?

Nemaipomenit! Ulei de dovleac! Nu stiam ca se foloseste. Ati fi atat de bun sa ma-nvatati si pe mine o reteta?

Desigur, desigur, dar mai intai, sa mergem pe culoarul acesta, sa vezi si Cuptorul. Pe-aici, printre capetele astea cenusii care atarna din tavan. Cat de aproape de realitate sunt cioplite, nu-i asa?

miercuri, 17 martie 2010

solutii alternative

azi a fost zi de tratamente cosmetice.

in primu rand m-am sculat cu 1 ora intarziere, desi eram treaza de la 8. am insistat sa raman in pat, cu plapuma peste cap, ca sa-mi fac somnu de frumusete. speram ca macar bunele intentii sa mai repare cate ceva (ma trezisem pe la 5 sa merg la pipi, ocazie cu care m-am vazut si-n oglinda si... na. nu era bine).

mai tarziu, timp de 45 de minute si apoi, dupa o pauza, inca 10, am masat si tratat epiderma de bronz a unei statui din parcul Cismigiu. Mai exact doamna care se spala la izvor. Aia draguta, cu coc in varful capului. Eu am propus sa suflam baloane de sapun Spre statuie, iar Mara a hotarat ca e mai bine sa ii administram cu betisoarele de suflat solutie din tub, cate putin, pe toata suprafata corpului. Jur-imprejur, milimetric. N-a mers chiar cum ar fi vrut ea, pentru ca in stanga statuii era o baltoaca de proportii. In fine, ne-am descurcat. Doua perechi de pensionari s-au oprit din plimbarile lor ca sa ne felicite pentru initiativa noastra de crestineasca igienizare a statuilor din Cismigiu. Incurajata, Mara a zis ca neaparat trebe sa trecem pe la toate statuile din parc si sa le tratam cu solutia de facut baloane. M-am facut ca accept si am dus-o la statuia unui domn urat, care avea o samanta de dovleac in nas. A fost de acord ca statuii-domn i-ar fi mai de ajutor un doctor de sinuzite si a renuntat la extinderea proiectului.

Astfel intaratata, m-am oprit, in drum spre casa, si-am luat oo de la magazin. zece bucati! albusul face bine la tinerete. intinereste tenul. am citit pe net. si pompierii folosesc, asa zice.
in continuare. am spart un ou. am extras albusu. am incercat sa-l amestec, conform recomandarilor, cu miere. n-a vrut frate! l-am batut cu furculita, dup aia am incercat sa amestec la lingurita, am zis ca aplatizeaza. mierea isi schimba forma, ce-i drept, dar nici gand sa se amestece cu oul. era gramada ba folomoc in lingurita, ba lipita pe spatele ei. ce sa fac, am zis sa amestec cu degetu. bineinteles, mierea s-a facut un fel de funie care s-a incolacit in juru degetului.

n-am omogenizat nimic. dar poate ca o fi mai bine asa, oricum cu mierea, dupa povestea cu alergia la propolis, aveam niste retineri. daca maine ma trezesc tot cu cearcanele astea cat Glina, o sa-ncerc terapia Marei. Prea lucea statuia aia-n soare dupa ce-am terminat cu ea. Sa te tii clabuci la prima ploaie!

luni, 15 martie 2010

Seara de film cu pisica

Camera mea. Eu in pat. Intuneric. Vine lumina doar de la calculator.
Pe ecran, un om tot sufla o musca. Musca se plimba pe fata lui, pe langa gura. Asta, ars de soare, semi-barbos, balos, tipul-talhar nesuferit. Mie-n acest timp mi-era somn, dar imi doream sa vad filmul.

Sare pisica pe mine! Ii iau jucaria (a primit o jucarie noua in avans de Pasti). Arunc jucaria, fara sa ma uit, in intunecimile camerei. Jucaria e o sfera de metal, ca o cusca, in care e un soricut pufos.

Filmul arata cum zumzaie musca. Zum-zummmm- bzzzzzzt. Talharul pufaie. Pfiiiu – pfeeeee.

Matza sare iar in cele patru picioare pe burta mea. Printre picioarele ei vad cum talharu se stramba la musca.

Arunc jucaria.

Talharu sufla din coltu gurii spre musca.

Matza ma inteapa cu picioarele-n stomac.

Arunc jucaria.

Talharu se sterge la gura de musca cu umarul.

Matza pe tastatura, in contre-jour. Pe fundal, niste creste muntoase si cer albastru. Mama ta de matza!!

Arunc jucaria.
\
Prim plan pe musca.

Matza se aude rozand la jucarie in intuneric. Estimez ca langa dulap.

Prim plan pe musca in continuare.

Ma las in jos pe perna. M-as culca. Plapuma e rece pe afara si calda pe dinauntru. Mmm.

Tot prim plan pe musca. Musca n-are nici o treaba cu filmul. A calcat pisica pe butonu de pauza.

Dau play. Zboara musca. Pe barbie.

Pisica planeaza peste mine si laptop si aterizeaza la 2 milimetri de perete. Decent.

Arunc jucaria.

Adorm la film.

Pisica roade ba la mana mea, ba la jucarie. Ma trezesc, au.

Arunc jucaria.

Musca e pe o barna. Talharu scoate pistolul. Hai ma, chiar asa, trage in musca, nimereste, mare pistolar, gata personaju. Ieeeeee.

Imi dau seama ca e un film vechi. Poate primul film in care un om a tras intr-o musca la inceputu filmului si astfel a aratat publicului ca el e un pistolar foarte bun in acest film.

Pisica se uita si ea in ecran, in suspans. Ii vad fundul. Da din varful cozii.

Arunc jucaria.

Talharu nu a tras in musca. A prins musca intre gura tevii si barna. Musca bazaie inauntru.

Pisica se urca pe masa la cana cu apa.

Pocnesc pisica.

Talharu tine un deget pe gura pistolului. Musca bzzt-bzt inauntru pe teava. Talharu duce pistolul spre ochi. Sa vezi ca se-mpusca prostu’n ochi! Il muta spre gura. Sa vezi ca se-mpusca de fapt in gura! Il duce la ureche. Sa vezi ca-si trage un glont in ureche! Ce se-ntampla cu filmu daca asta se omoara ca prostu din greseala?

Pisica e pe masa, bea apa din cana.

Talharu nu s-a impuscat in nimic si a dus iar pistolu cu musca la ochi. Se gandeste. Intinde pistolul inainte. Sa vezi ca trage, musca moare calare pe glont, iar glontul se duce vaj vajjjj spre nicaieri, la dracu-n praznic in muntii din zare si asta-nseamna ca e un suflet care tanjeste dupa libertatea absoluta etc.

Pisica sare peste laptop si-l da cu cracii-n sus. Eu ies cu greu din plapuma in care m-am imobilizat voluntar. Caut jucaria. Arunc. Pisica dupa ea, se-mpiedica de laptop, gata sa-si rupa gatu. Laptopu e bine, ca e pe plapuma. Pisica scoate zgomote metalice. Trosnete. Deranj.

Ma scol. Gasesc pisica. Iau jucaria. Arunc jucaria in hol. Dispare jucaria, cu pisica pe urmele ei.

Pe ecran, alt om, filmat de jos in sus, canta la muzicuta, in plin soare. Cer albastru. Patru note. Se aude vantul batand in pustia preeriei. Cine dracu mai e si asta?!

Pisica vine cu jucaria. A scos coada soarecului printre gratii. E plina de bale. Coada e roasa. Pisica mesteca la coada si se cuibareste in coasta mea. Toarce.

Moare bateria. Aprind lumina. In jur, dezastru. Toate alea rasturnate de la jucaria pisicii. Cablu de la laptop – lesinat pe jos. L-a scos pisica. Hai, pa!

duminică, 14 martie 2010

vine vara

de ce au pisicile prostul obicei sa te muste de maini si de picioare in halul ASTA si sa numeasca asta joaca? nu-nteleg ce nu le e clar din "au, vita-ncaltata!" si zbuf din pat.

asa.

e.

sunt mai multe feluri de pauze, dar nu toate pot fi numite vacanta.

numim "zacere" orele/ziua/zilele in care, dupa o perioada de efort si agitatie continua stai in varful patului inconjurat de diferite aparate pornite toate in acelasi timp, carti, feluri de mancare. nu faci neaparat ceva, doar zaci. nu se poate spune ca citesti, te uiti la un film, scrii. respiri. te indopi, dar nesatisfacator si nu gatesti. dai multe clickuri pe net. pe orice. cauti "ferestre de tren" sau "tataneasa" pe google. intrebi pe mess: "ce faci?" si te cari imediat dupa.

numim "recreere" pauzele cu excursii. in care te duci dracului afara din oras, cam oriunde vezi cu ochii e bine, mergi, te cateri, topai, tropai, consumi multa multa energie, te faci ca porcu de sus pana jos si cand ajungi acasa apuci sa faci un dus si cazi direct in bot.

numim "sarbatori", doamne dumnezeule! perioadele de haos, turbulente si aglomeratie cand nu stii unde ti-e capu si unde coada, ai dormi, ai sta la soare, ai recupera povesti din timpul anului, ai vrea sa spui ceva important celor din jur, de care de altfel ti-a fost dor, DAR sunt prea multe ritualuri de indeplinit ca sa poti sa-ti permiti sa stai 5 minute linistit, ca omu, cu ochii in tavan si sa respiri aerul de casa normala si familista. in general, aceste perioade sunt, preferabil, urmate de o perioada de "zacere".

atunci "vacanta" numim mai mult o stare decat o insirurire de zile libere. ea survine neaparat vara. se manifesta prin faptul ca ai si timp de zacere, dar si chef de facut chestii. planuri, excursii, explorari, lucruri mici si imbucuratoare. mi s-a intamplat sa prind starea de vacanta chiar si iesind 5 minute pana la coltul blocului, sau mergand sa dorm la altcineva, in alt cartier.

am o amintire misto cu un inceput de vacanta, prin scoala primara.

ultima zi de scoala, vara. evident, eu luasem premiu, nici nu se punea problema altfel. habar n-am avut, pana prin clasa a 5-a, ce note primeam sau cand, dar luam constant premiul I. coronitele alea de garofite si albastrele miroseau superb, asa ca ciudatenia asta nu m-a deranjat niciodata.

pentru ca incepea vacanta, ne-a dat drumu mai devreme de la scoala, pe la 11.00. era racoare si mirosea a brad de la brazii mici din fata blocului si Bradul mare din dreapta lui. era si Soare. am urcat pe scari, am intrat in casa si sor mea se uita la televizor. am insirat niste scaune cu spatar in sufragerie si am scos toate prosoapele si servetele din dulapuri. am decorat scaunele. am facut pelerine. am adus si niste papusi. asta se chema ca ne jucam de-a mersul cu trenul. nu stiu de ce, poate pentru ca puneam scaunele unu dupa altul, ca pe vagoane. (in afara de mersul cu trenul propriu-zis, asta era jocul meu preferat.) in paralel, ne uitam pe Tvr la "O noapte furtunoasa". a fost superb.

dupa ora 3 a plouat putin. am iesit pe-afara cu mingea. mi-am pus noroi pe pantalonii de trening, in genunchi. m-am bagat printre niste siruri de rufe puse la uscat pe sarmele de afara - aveam in spatele blocului, pe camp, niste stalpi de metal cu randuri de sarme pe care toata lumea isi lasa hainele la uscat fara nici o grija. proprietarii rufelor nu erau deloc incantati de chestia asta, dar cam toti copiii din bloc aveam fetisul asta cu trecutul prin tunelul de haine, asa ca nu prea era loc de comentarii. eu treceam pe rufele vecinului de la 3, vecinul de la trei pe ale vecinei de la 2 si asa mai departe. cateodata ne bagam mai multi printre sarme si ne jucam de-a fantomele.

rufele astfel uscate miroseau superb, a vant.

mai departe, nu mai stiu clar. e posibil sa ne fi atarnat si prin niste salcami, ocazie cu care am constatat ca florile s-au trecut si ca frunzele sunt mai verzi ca primavara, deci clar a venit vara si ceva urma sa se intample in viitorul apropiat. cam toate chestiile bune si promise pe tot parcursul anului. un fel de mos craciun in intamplari.

aici ar interveni o amintire de seara, din perioada prescoalara, cand faceam curatenie in spatiul din jurul blocului (pe campul cu gradini). strangeam gunoaiele si le dadeam foc. greblam iarba uscata, tundeam trandafirii, tufisurile si plantam flori. a, da, si tundeam si sapam zmeura. care in total nu cred c-a dat mai mult de o cana de zmeura pe an. dar era mare, balarioasa, cu pietricele puse in cerc in jurul cate unui fir - asa ne marcam proprietatea.

intr-o seara am dat foc la toate gunoaiele si paiele-alea si-am prajit rame. in cardasie cu toti oamenii din bloc. am aruncat si eu niste pamant in foc, ca am vrut sa vad cum face. a fost mai misto ca la gratar.

toata scoala, vacantele de vara incepeau intr-o zi cu soare si azi a fost soare. cam asta ar fi.

marți, 9 martie 2010

mi-am adus aminte


acum vreo doi ani, in bucuresti, am mers cu un autobuz care arata asa.

oare cand o sa-nvete pisica mea ca e urat sa te urci cu picioarele pe tastatura?

luni, 8 martie 2010

ceva frumos

Later edit important de pus in varf: la eveniment au venit fosti si actuali sapte seristi, cunoscatori si necunoscatori de niculae. la fel si la donarea de sange. ceea ce nu demonstreaza decat ca oameni suntem. mai mult ca perfect.


aseara am facut un fel de revelion cu prietenii. asta cred ca a fost de fapt. concert si spectacol umanitar, organizat in sanatatea lui Niculae - prieten, coleg, fost coleg.

toulouse lautrec au cantat (misto, ca de obicei) asezati confortabil pe covorul din sufrageria barului Deja Fu. un covor de sufragerie, magic, "persan", ca toate covoarele pe care ne asezam in cerc in liceu, in casa cate unui parinte "plecat din oras, bai, hai pe la mine, am si COLA!!". apoi am iesit putin in curticica barului, unde baietii de la crispus s-au jucat putin cu focul, frumos, discret, cat sa nu alarmeze vecinii si sa nu afume peretii.

nu stiu de la ce e. zarnescu tine cu dinamo si cip cu steaua, beti scrie pe toate pisicile pe care le desenez "alf, cainele meu" si axi si-a facut poze de mafiot la nunta. carmen asteapta cu sufletul la gura urmatorul volum din nu stiu ce serie cu vampiri (?!), laura nu mai lucreaza aici de vreo 2 ani aproape, monica a plecat mai mult injurand, vali tine un cutit pe birou si din cand in cand striga "aici nu e aaaaaer!". ciudat ce atmosfera de calm, pace si flower power e cand se aduna oamenii astia. ciudat e, de fapt, ca se aduna si raspund si sunt foarte prezenti cand unul dintre ei are nevoie de ceilalti. si ca o fac foarte firesc, de zici c-au facut liceul impreuna. din pacate, am avut ocazia destul de des pana acum sa vad timpul asta de reactie. din pacate in sensul "pacat ca a fost nevoie".

sapte seri seamana cu o clasa de liceu, din alea legendarele, mai mult decat cu o firma. o institutie media. bine, rau, cum a fost, cred ca nici unul dintre oamenii care au plecat de aici nu au plecat cu totul. o fi de la respectul reciproc, de la toleranta, de la marti seara care se face miercuri dimineata? de la glumele si discutiile absolut tembele pe care nou venitii le primesc, la inceput cu un pic de groaza amuzata? asta caz de comunicare organizationala. cum se face dom'ne, de la ce?

marți, 2 martie 2010