vineri, 30 aprilie 2010

Din seria de lucruri pe care as fi vrut sa, dar nu le-am pozat de frica

Saorma cu orez. Asta se lauda ca au in meniu baietii si fetele de la King Chicken-ul de pe strada mea. E, sa nu fim modesti, strada Mea este de fapt bulevardul Meu, dar parca suna ciudat.

da, pai am descoperit ca astia au facut saorma cu orez, n-am mancat, normal, ca-mi suna odios, si nici n-am intrebat cum e, ca-mi venea sa rad. rau. Dar mi s-a lamurit in sfarsit misterul aparitiei unei Saormarii in Curtea unei Biserici din Pitesti, orasu Meu. Daca se poate saorma cu orez, precis se poate si saorma cu arpacas. Iar asta ar fi cheia, legatura intre saorma si biserica. Biserica Ortodoxa Romana pur si simplu a inteles ca, daca vrea sa recastige sufletele tinerei generatii, trebuie sa se adapteze la cotidian. Si a creat aceasta Saorma cu Coliva.

marți, 27 aprilie 2010

mosul cu patruzeci de cantece

Eram cateva sute, insirati pe camp si pe treptele alea nenorocite pe care am condus-o pas cu pas pe Doamna Grasa de la Opera. Fiecare trebuia sa ajutam pe cate un cetatean mai slab sa treaca cu bine. Mie-mi picase doamna asta de care ma abtineam cu greu sa rad cateodata, de care trebuia sa ma tin scai si sa o trag de mana ca de funia unei vaci ca sa nu muste din batonul de ciocolata pe care i-l oferise cineva, cu o treapta mai jos. Una dintre rochiile mai groase, pe care o avea pe deasupra, cea gri si moale, i-a cazut in urma, ca o piele de sarpe. "Las-o!", mi-a zis, "N-o mai vreau, mi-e cald. si si-asa e urata" Ramasese acum intr-o rochie roz inchis, un model african, in care nu parea sa fie un corp, ci o masa mare de carne inconstienta.

Sus am ajuns pe un platou cu iarba batatorita si uscata. Ici colo, chelise complet. Cat urma sa stam aici? Unii poate se gandeau sa ramana. Trebuia sa traversam campia spre muntii din fata. Fara sa uitam de muntii din dreapta, pe care trebuia de asemenea sa-i parcurgem. Cativa se uitau lejer infricosati. Statea si sa ploua. Se adunasera si niste nori negri. Mie muntii aia mi se pareau ceva mai inalti ca niste dealuri si deloc abrupti. Niste tringhiuri cu varfurile boante. Unul dintre varfuri, am observat, nici nu era de fapt creasta, era un simplu acoperis de fabrica, deasupra unui geam/horn din care iesea fum.

M-am retras sub acoperamantul improvizat din paie si prelata, pe langa mosul care stia pe de rost 40 de cantece. O gramada umblatoare de ciolane grele, trantita acum intr-o parte cu o oala de vin in mana. Cativa barbati jucau ceva si stateau de vorba cu el. Ii impresiona pe toti, pentru ca lor 40 de cantece li se parea mult. Asteptam cu mare curiozitate sa-l aud cantand, pentru ca mie 40 de cantece mi se parea putin si banuiam ca modul in care le canta trebuie sa fi fost cheia. Cumva mi-am dat seama ca batranul nu era nimic extraordinar, ci doar un fel de legenda, un loc comun de care oamenii se obisnuisera sa se extazieze, cam ca slanina cu ceapa. Intre barbatii aia si mos, mai retrase, erau un lighean cu apa si un tuci, acoperite cu o tabla. Acolo se adunasera trei pisici si se lingeau de zor. Oamenii umblau pe-afara, in ciuda unor stropi mari de ploaie care izbeau din cand in cand. Barbatii au spus ceva rautacios la adresa pisicilor. Una dintre pisici a stranutat. M-a inveselit cu asta si-am iesit si eu afara.

Muntii erau la fel de pitici. Oamenii isi faceau la fel de multe griji, la fel de inutile. Noi ce cautam acolo? Pentru ce calatoria asta peste platoul cu tufisuri in care tropaiau, ascunse, camile si peste muntii cu cosuri de fabrica? Unul dintre noi, care intamplator era sotul meu, trebuia sa plece pentru multi ani. Poate toti. Pentru ca trebuia. Nu peste munti, mult mai departe de muntii aia. Pentru asta se pregatisera si mosul cu patruzeci de cantece si cetatenii care fusesera stramutati, in frunte cu doamna grasa de la opera, si cele doua mese grele de lemn, cu picioare sculptate, la care abia acum ma uitam si ma intrebam cum au reusit sa le care pana aici. Unul dintre picioarele mesei era rupt. "S-a rupt cand am bagat chitara in priza si am facut primul acord, pentru concert". Atunci am vazut si peretele de boxe stivuite in spatele meu. Pe-astea cum le-au carat? De ce? Inseamna ca nu eram asa de fugariti de fapt? Fugeam sau nu fugeam? Refugiati pusi pe distractie. O retragere relaxata, poate doar o simpla excursie. Pentru asta pleca el in pustiu atatia ani? Ca sa salveze asta? De fapt era chiar frumos si nu ma revolta decat pe jumatate. Chiar ma durea in cot, de fapt. Era treaba lor ca se carasera cu boxele si instalatiile. Oricum drumul lui nu-l stia nimeni, si nici unul nu urma sa mearga cu el. Numai eu stiam ca avea sa dispara pe neasteptate si sa porneasca in adevarata calatorie. O fi stiut mosul si cantecul ala sarman cu ploaia rara care ploua-n casa?

Cand ma trezesc inainte sa termin visul mi se intampla cateodata sa raman putin in el, cu o parte din mine si atunci trebuie sa incerc sa intru inapoi, ca sa pot iesi apoi cu totul si sa nu raman la granita. Ca si cum mi-as fi prins piciorul in niste ierburi, am tras prea brusc si am dizlocat glezna. Trebuie sa ma intorc, sa ma asez si sa pun osul inapoi in articulatie si abia apoi sa plec, altfel schioapat toata ziua, sau toata saptamana. Cateodata nu reusesc si cand ies pe strada sunt doar pe jumatate. Si e destul de greu.

joi, 22 aprilie 2010

verbe

a fugi de, dupa, spre ceva.

a alerga se poate fara sa insemne nimic.

duminică, 11 aprilie 2010

vand casa in bucuresti. central (str. Visarion colt cu bd Lascar Catargiu)

fiaaare vechi lo-oooooooom. cine nu e gata, il iau cu lopata.


in vremuri bune.


mesaje de la fantomele furioase.


ca gandaceii la soare, prin centrul capitalei.


"le violon fremit, comme un coeur qu'on afflige"


posibil fericitii beneficiari, sau doar vecini de curte.

vineri, 9 aprilie 2010

io

a trebuit sa fac 26 de ani si 4 luni ca sa-mi dau seama ca nu-mi plac chestiile foarte picante si ca mult ardei iute cu mult piper cu mult ghimbir etc. nu inseamna mancare buna. iata, atat de usor se atinge un nou prag de maturitate. sa ne traiasca! :)

joi, 8 aprilie 2010

O piesa care ar trebui sa se joace in gand


In particular. Adica fiecare in gandul lui. Cel mult in doi, dar cu mare grija.

Din pacate, piesa a fost jucata pe scena, la vedere, cu voce tare. Cu voce isteric de tare. ATI URLAT VREODATA CUVINTE DE DRAGOSTE UNEI PERSOANE??? MULTE, UNUL DUPA ALTUL, FARA CA DISTANTA SAU ZGOMOTUL DIN JUR SAU ENTUZIASMUL PERSONAL SA O CEARA?

Doi actori tineri, draguti, poate cu potential, cine stie, candva, au urlat in aceasta seara o piesa de teatru despre dragoste, joc, inefabil, miraculos. Poate asa i-a pus regizorul. Poate asa au putut ei. Poate asa au inteles toti trei textul. Intamplator, unul dintre textele mele preferate. Cartea care s-ar putea sa fie, pentru mine, cea mai misto pe anul asta. Din alea pe care nici macar nu pot sa le imprumut de dragi ce-mi sunt, iar cei care vor, totusi, sa vada ce-i cu ea, o citesc langa mine, in picioare.

"Asta inseamna ca..." "Asta nu-nseamna nimic, domnule", cu mentiunea "(il bate delicat pe obraz)". Asta s-a urlat de parca el o urmarea si ea se apara. Asta era, pentru scena aia, una dintre bucatile care stabileau rolurile, tonul, atmosfera. In piesa asta se canta la saxofon. Sa-xo-fon! Nu la chitara electrica, nu la toba mare, nu pe Mtv. Cum au legat oamenii astia saxofonul de isteria ochilor holbati si a racnetelor disperate, nu mi-e clar. Spume la gura mai trebuia sa faca doamna cand l-a rugat "sa spuna duios -a- ".

Cand joci o scena in care stai relaxat in pat, trebuie musai sa stai incordat ca sa se vada cat de intens traiesti relaxarea? "Uite dom'ne, asta-i relaxarea. Vezi ce-ntins tin piciorul? Ete asa e cand esti relaxat. Expresiv, expresiv, sa se vada, sa-nteleaga si baba Rada."

Ah, saxofonul! Saxofonul din piesa a reusit sa mutileze "Summertime", accidental un cantec la care, la fel, tineam in mod special.

Decorul: aproape totul alb. tesaturi diferite. Tifon, satin, bumbac. N-a fost cazul. Replicile intrau incaltate cu bocanci.

Ar fi fost misto daca regizorul si actorii ar fi citit piesa de curand. Nu s-o faca din amintiri, cum banuiesc ca s-a intamplat. Sau s-o citeasca atent, nu in metrou, la coada la pasapoarte sau la bere cu prietenii.

Toti avem pareri diferite despre carti, inteleg, e normal sa dai de interpretari diferite de a ta. Dar daca ce scoti din Hamlet e "a fi sau a nu fi"...

Ei, si cam asa.

Toata piesa am mirosit marul pe care l-am primit la intrare. Avea legatura cu povestea. Am sperat ca la un anumit moment, toti spectatorii ar fi muscat din merele lor. Majoritatea le-au mancat insa inainte sa inceapa spectacolul.