miercuri, 30 iunie 2010

fiecare copil sa poarte in ghiozdan: cartile, caietele de curat si murdar, guma, creion, stilou, liniar si o curte in care sa se joace, la nevoie

o zi frumoasa de vara. statea sa ploua. doi copii (8 si 5 ani)in vacanta, de distrat printre blocuri. o cutie de creta + o parcare goala, asfaltata decent = desenam un castel mare, uraaaaaaa uraaaaa.

terminasem conturul castelului, inscriptia de pe poarta si impartirea camerelor. ceva de vis. tocmai incepusem sa-l mobilam, frumos, cu scaune terminate in gherute de pisica. dar, deodata, din scara blocului iese Baba Naibii. Scunda, roscata, tunsa pana la nivelul barbiei, cu carare batatorita pe mijlocul scalpului. Clonc-clonc ii sunau oasele in timp ce se indrepta spre noi. "Buna ziua", zic eu ca sa-i fac o bucurie (pai de-aia, ca m-a mancat in fund!). "Mdeeee", zice baba. "Buna ziua, da ce-i cu uratenia asta pe jos? Ia va rog sa nu mai faceti mizerie aici la mine". "Pai nu, ca suntem cuminti, desenam cu creta" "Vad. Da ce urat ati desenaaaaat! Faceti mizerie, asta faceti! Fie-mea matura parcarea asta in fiecare dimineata! Hai, nu mai faceti mizerie, hai, va rog, plecati de-aici". Fetele sopacaiau ca cica "baba nesimtita, ceeee, castelu nostru e urat?!?!?!"

Proteste, fosgailei, reprosuri, batut din gene. Degeaba. Replica finala a babei: "Sigur ca si eu am fost copil. Da eu nu ieseam din curtea mea! Eu ma jucam la mine-n curte, nu ieseam pe strada sa fac mizerie, eram ascultatoare!".

(Pe de alta parte, noi tocmai ce veneam din curtea bisericii Popa Soare unde incinsesem un sotron cu chiote si strigaturi, fara sa ne zica nimeni nimic, chestie care ne incurajase.)

Am parasit campul de lupta si ne-am dus sa facem animale de plastilina la noi in casa, la etaju unu. In mai putin de o ora a inceput ploaia si a spalat tot.

marți, 29 iunie 2010

la hahaiala cu nordicii

"desprinse dintr-o vesela poveste suedeza" - zice titlul unei reclame la niste scaune de plastic (?) de la ikea.

o veselie pe oamenii aia ceva de speriat. asa am auzit. nu erau suedezii pe la varful unui top al tarilor cu cei mai deprimati oameni? nu sunt ei ceva urmasi de vikingi incruntati care numai de glume n-aveau chef din cate am inteles pe la istorie? nu e un frig si-un intuneric de-ti vine sa-ti bati pisica pe la ei? nu ies de la ei pe banda trupe de rockeri incruntati de ti-e frica sa dormi cu ei in casa?

ce e vesel la suedezi? hai sa facem un concurs. astept sugestii. ofer o carte care mi-a placut mult.

p.s: cei trei ursuleti si piticii din alba ca zapada oare pe scaune de plastic verzi, galbene si roz stateau?

duminică, 27 iunie 2010

sensul padurii


daca m-as mai apuca de o scoala organizata, despre asta as scrie. despre ce relevanta mai are padurea ca simbol. ce ne mai e ea noua, pe langa sursa de oxigen si obsesie ecologista. n-o sa avem niciodata destui copaci, desi daca fiecare dintre noi ar planta un copac-doi, se pare ca am fi "acoperiti". ne-am aranja confortabil relatia cu padurea. sursa noastra de oxigen. plamanul verde-sanatos. mult plaman sanatos o sa ne faca bine-fericiti, impacati.

padurea a ajuns pe lista de simboluri pentru ca ofera adapost, pentru ca e un loc de adunare - un sistem, la fel ca un oras, pentru ca e greu de descifrat, daca nu-i stii regulile, pentru ca traversarea unei paduri era candva o incercare.

nu mai e o incercare de cand animalele salbatice s-au cumintit sau au disparut pur si simplu, incaltarile nu mai sunt din coaja de tei, fier sau otel, bocceaua s-a transformat in rucsac cu sapte mii de buzunare, gaici, capse si fermoare, iar codrul de paine a fost inlocuit cu batoanele energizante.

trecerea padurii se face fara alta presiune decat terminarea zilelor de concediu.

trecerea se face in gol, pentru ca deja au fost facute si refacute mai multe harti ale zonei, oamenii care se afla de partea cealalta au hrana, medicamente, doctori si tot ce le mai trebuie, cai de acces la eventuale rude sau prieteni exista.

nimic din padure nu participa la trecere. nici macar apa de pe la izvoare si paraiase, pentru ca o regula importanta a supravietuirii este sa nu cumva sa pleci fara apa.

se merge regulamentar, pe poteca. tot de acolo se fac poze, care apoi se descarca, la cateva ore sau zile dupa trecere si se analizeaza. lumina, unghi, contrast, compozitie. esenta padurii este carata, pe cat posibil, in vizuina, transata, grupata si pusa la pastrat.

sunt oameni care se ocupa cu repopularea padurilor cu animale salbatice carnivore. si periculoase pentru om :) prezenta acestor animale ar reda padurii demnitatea pierduta. fiorosenia. animatia. provocarea. pentru ca omul sa poata vedea, in trecere, cum arata o "padure adevarata". fabricata special pentru el. care are pusca, bocanci si un foarte eficient invelis protector, din plastic. in care nici macar nu transpira, pentru ca e o vraja la mijloc.

ciupercile sunt contaminate cu aluminiu, sau asa ceva, o chestie nasoala de la poluare. pe zmeura a facut pipi ursul si risti hepatita sau paraziti intestinali. apa da encefalita sau dizenterie. copacii sunt o resursa de oxigen si material pentru constructii, la alegere. foarte importanti. fiecare copac conteaza.

padurea nu e cu nimic diferita decat un muzeu oarecare. ne cresc muzee peste tot. muzeul lingurilor, muzeul licuricilor, muzeul statuilor din comunism, capitalism, plin de depozite si pereti tapetati cu fotografii. uitati aici - asta se numeste.

ma intreb daca mai are sens sa visezi paduri ca simbol al ceva, orice. ratacire, labirint, dezvoltare personala, loc al genezei, adapost, cand din toata padurea nu iti ramane decat un morman de frunze uscate.

care nu fac nici macar fotosinteza.