luni, 27 septembrie 2010

Intr-o zi, Dracul era in toane bune (IV)

"O bati azi, o bati maine si uite-asa o sa se urateasca."

"Cand colo, ce sa vada? Sub pat, o baba."

"Iar imparatul si fiica pescarului au trait de atunci in iubire si fericire. In gradina lor s-a asezat si cucul. Cum o vedea pe sotia imparatului, cum incepea cucul sa cante vesel."

"Pisica? Fie si pisica!"

"Copilul asta e prea istet, zise Pavel. N-o sa scoatem niciodata ceva bun din el."

"De aceea, in cele din urma, fugi in padure unde-l mancara ursii."

vineri, 24 septembrie 2010

luni, 20 septembrie 2010

imi trebuie o biblioteca adevarata in care sa pun cartile la invechit. de curand mi-a fost reorganizata camera si cartile de pe sub pat, fotoliu, masa, dulap s-au reunit intr-un stat nou, colorat si fosnitor pe un raft, pe perete.

Intru inchegarea completa a statului, mi-as dori ca si cartile mele sa aiba un miros specific, asa cum au cartile din bibliotecile altor oameni. Cartile de la bocsa miros a ceva sapun, parfum, cadou sau levantica, nu e clar. Cartile de la pitesti miros a casa, a prajituri si a ceva mentolat. Mirosurile sunt bine infipte intre file, pe masura ce te apropii cu nasul de cotor, mirosul e mai puternic. Am carti pe care le-am... luat cu mine de la bocsa si de la pitesti. Dupa mai mult de 7 ani de la dezradacinare, cartile alea inca mai pastreaza foarte clar mirosul bibliotecii din care vin.

Am carti noi, din librarie, cumparate de mine. Am carti noi, cumparate si citite de altii si apoi daruite (fortat, dar asta e) mie. Carti din anticariat. Carti din anticariat care au stat la altii. O carte de pe jos, de pe strada. Nu are coperta. Are strivituri si urme de talpa si nisip. Mai sunt carti distribuite direct de edituri, care n-au trecut prin librarie, sunt noi si cu memoria complet neteda.

Pe-astea si pe alea noi, din librarie, le-am mirosit, dupa atatia ani cat au stat in aceeasi camera si am incercat sa le gasesc un miros comun. Din pacate, tot mai miros fiecare cum le taie capu. Sper ca, acum ca s-au regasit toate pe un raft, lucrurile sa se schimbe.

Numai sa nu fie nevoie de un raft de lemn. Cu pereti din lemn. Pentru ca n-am.

luni, 6 septembrie 2010

Martea trecuta

In urma esecului culinar amintit mai jos, a venit, dupa o noapte de dormit la umbra ingaduitoare a veceului, a venit, ei bine, si dimineata.

M-am agatat cu o mana de chiuveta si, incet si sigur, m-am ridicat pe picioare cat sa-mi vad mutra in oglinda. Aratam superb. Cu o fata alba si lunga, ca intinderile Siberiei, netulburata de vreo zvacnire de viata sau vreo pata de culoare. Dupa doua ceaiuri cu zahar si doua felii de paine incendiata, mi-au aparut si ochi! Veneau de undeva, dinspre ceafa, destul de fara chef, ca inca mai aveau drum lung de parcurs (abia a doua zi au reusit sa se aseze la locul lor obisnuit). Erau sticlosi, decolorati si, ciudata dracie, tiviti grijuliu cu rosu-vanat.

marti fiind, trebuia neaparat sa ma prezint la munca. imbracatul a fost ceva de groaza, caci aparea necesitatea de a sta pe picioare fara sa ma clatin, precum si o oarecare precizie a gesturilor.

si-am pornit. din pacate, imbracata-n negru din cap pana-n picioare, caci altceva adecvat temperaturii de afara nu aveam, purtabil.

eram un vis, iar impresia generala nu parea sa fie tulburata de cerceii cu broaste testoase albastre pe care ii purtam asa, ca sa mai rupa monotonia.

pe masura ce inaintam pe strada, cu impresia c-am scapat in jos pe gaura unui caleidoscop subacvatic, oamenii incremeneau ca niste statui vii. Pantalonii si bluza cu maneci lungi fluturau si falfaiau in jurul meu la fiecare adiere de vant, iar pe urmele mele se asternea tacerea. In dreptul gurii de metrou, un batran cu parul complet alb s-a oprit in loc si s-a uitat la mine clipind des, cu o emotie amestecata cu uimire profunda. Da, eu eram. Il gasisem. Venise timpul. Satula sa-l tot caut pe-acasa, de unde fugea prevazator, smecherul!, iata ca ma ambitionasem si-i iesisem in cale asa, ziua-n amiaza mare. Neagra, tremuratoare, cu ochii goi. De buna seama, nemiloasa. Doar coasa-mi lipsea din spinare. In locul ei, element cu totul neasteptat, aveam un rucsac. Negru, ce-i drept, si el(tre sa fac ceva cu garderoba toamna asta!!!). Poate ca, minune a tehnicii, aveam totusi o coasa telescopica stransa in rucsac? Nu. Nu. Batranul clipea, de data asta, usurat si fericit. Uite ca viziunea cumplita trecea mai departe. Se balabanea in jos pe scari, ca trasa de o ata. Poate spre o alta victima nefericita. Cert e ca el, batranul, scapase si de data aceasta, ca prin minune. Lovit de o bucurie nebuna, a-nceput sa alerge si sa faca salturi elastice in lumina calduta ce ramanea sus, in spatele meu, la gura metroului. Trecatorii, incomodati de rosiile si cepele ce se revarsasera din sacosele zgatiei de mosneag, treceau batosi, cu capetele cat mai sus si umerii tensionati. Batranul a mai zburdat o vreme, s-a-ncurcat prin niste galeti cu gerbere intinse in fata florariei si s-a prabusit, fericit, pe asfaltul prafos. Probabil atac de cord, a zis medicul.

in metrou am avut acelasi succes, asa ca a trebuit sa fac fata unei duble provocari: sa ma tin sa nu dau la boboci si sa ma abtin sa rad. Calatorii de pe banca din fata se adunasera ghem unul in altul si aruncau priviri furise spre mine. Erau asa: o doamna la vreo 55 de ani, cu o bluza fara maneci, galben-lamaie, fusta cu imprimeu "jaguar" si sandale cu margele de sticla. un colt al gurii ii atarna in jos dezaprobator, cu tot cu ridurile maronii ca foaia de tutun. si-a tot dres vocea groasa, dar pana la urma n-a avut curaj sa spuna tare ce-i trecea prin cap in legatura cu femeile din ziua de azi si rolul lor in societate. langa ea era un... baiat. din ala, fluiera-vara de 30 de ani. mare, lejer burtos, rotunjit peste tot, cu privire bovina lucind acum a neincredere in proprii ochi si buza de jos cazuta de pe dinti. m-a privit fix, cu gura cascata ad literam tot drumul. mai erau o batranica si un batranel care-si aruncau discret privirile ba spre stanga, ba spre dreapta, o tanara care a urcat cu telefonul la ureche si a zis scurt: "si aaaa.... hai ca te sun eu imediat".

cand am intrat in curtea firmei am putut respira in voie si m-am putut in sfarsit sprijini ceva mai explicit de ziduri si alte obiecte inconjuratoare. n-am surprins pe nimeni, n-am ingrozit nici un suflet. m-am pus cuminte la calculator si, in mare, acolo am ramas. crantanind grisine. dietetice. cu ceai de sunatoare. imi plac colegii mei. mult. :)