duminică, 13 februarie 2011

o ciorba foarte buna, cu gust de apa

si mi-am zis, azi, in gand. si mi s-a aratat! si totusi. hai, ma, sa nu fiu lenesa, nici fixista si sa intampin ziua de maine cu o oala mare de ciorba in frigider. in ciuda faptului ca, la ora la care am luat decizia, nu mai puteam lua legume decat din carrefour sau mega image, iar cei doi litri de cola hapaiti in cursul zilei incepute la 6 a.m. incepeau sa viseze norisori si oite somnoroase. ciorba de pui a la grec, fara pui, in schimb cu mult grec, asta doream sa realizez.

5 minute m-am invartit in juru laditelor cu legume din magazin. m-am izbit violent de unul dintre cele mai evidente defecte ale mele. aha. deci asa se simt oamenii din juru meu cand refuz. o data, de doua ori, de trei. ascult cuminte, docila, argumentele. da. bine. dar eu tot ca mine fac.

5 minute mi-a luat doar sa Nu iau telina. am vrut. mi-ar fi placut. dar toate telinele din cutie erau de marimea capatanii nepotului meu de 2 ani, de la care tocmai ce plecasem. cu aceasta amintire proaspata in minte, am dus mana spre cea mai mica dintre telinele posibile. Hai! nu (spunea o voce mica in creieru meu). HAI! (mmmm...ntz!) Pfiuuuuuu.... bine.

bine, ma, nu pun telina in ciorba. asta e. sa trecem la conopida. conopida venea din italia. buchetelele ei, contrar celor ce cunoastem despre aceasta leguma, erau elastice. cum sa zic... gumate. si acoperite generos de pete maro. avea patina timpului, cum s-ar zice. Haaaaa.... mneah! nici conopida, aia e. Nu pot.

Da morcovi si cartofi tot iau. Nu ies din magazin pana nu iau. Patrunjelul arata de parca l-a calcat tractoru si prin frunza lui se vede. se vede pe partea cealalta adica. prin clorofila, prin tesatura de vase liberiene si lemnoase, alea care or fi. era un patrunjel atat de palid, ca pur si simplu m-am temut sa-mi iau responsabilitatea de-al transporta pana acasa, o statie cu metrou. ce-as fi facut daca-mi lesina in punga? las ca nu mor fara patrunjel. oricum, am din ala uscat, de la bocsa. e fix ce-mi trebe.

morcovii. erau "romanesti". scria pe ei. a simtit cineva nevoia sa precizeze acolo. le-am soptit, duios, "mai fratilor, dragi concetateni, vazut-ati voi vreodata, oare, pamantul tarii noastre?". nu mi-au raspuns. da dupa cum aratau, n-as zice. cu cartofii nici nu m-am mai complicat, deja ma calisem de la morcovi. am luat repede vreo 5 si am fugit. alaturi. sa iau ciuperci. champignon. asa, de chestie, ca nu obisnuiesc ciuperci in ciorba. da am simtit nevoia sa iau ceva care arata misto si nu pretinde ca ar avea vreo treaba cu natura, neaparat. splendide, niste ciuperci splendide am luat, si pe aceleasi considerente era cat p-aci sa iau si niste dovlecei din nu-s ce tara, opriti din crestere putin dupa stadiul de foetus. pe care nu i-am luat ca mi-am dat seama ca nu mai pot sa-i car si p-aia si ca nici n-am ce face cu ei in viitorul apropiat.

asa, si-am plecat acasa cu toate acestea. si am facut ciorba.

am pus o ceapa mica, veche.
am pus 4 morcovi taiati cubulete. mici.
am pus 3 cartofi medii, taiati in 12.
am pus un rest de conopida veche pe care o aveam prin frigider de cateva saptamani. ca mucegai, se simtea mai rau decat aia de carrefour, dar macar nu era vesteda. spalat, razuit mucegai, desfacut buchetele, bun. pus in oala!
apa. si sare.

n-am pus: pastarnac, patrunjel, telina (o telina care e mare cat un cap, nu e o telina. e un cap sau o minge de fotbal. deci nu se mananca).

dupa ce a fiert, am adaugat doua oua batute si amestecate cu smantana. plus 3 fire de marar gasite prin frigider plus patrunjel uscat de la bunica.

evident ca povestea cu ouale si smantana s-a coagulat la suprafata in mici bulgarasi branzosi. c-asa am eu noroc. si la galuste la fel, fi-le-ar numele!

cu toate astea. rezultatul, ciorba, are gust de apa. sa fie de la conopida, sa fie de la ce n-am pus in ea... nu stiu. cert e ca am facut o ciorba buna (da, ma!), cu un negust proaspat, ca de apa de izvor. sau de fantana. juri ca-i apa de fantana cu lucruri colorate prin ea si fulgisori albi, dubiosi. e linistitoare, racoritoare, nu stiu, reconfortanta, cumva. desi poate exagerez numind-o ciorba.

in incheiere: eu chiar stiu sa gatesc, dar nu mi se pare relevant sa ma laud cu toate chestiile misto pe care le fac. sunt prea multe si... e inutil. inutil.

6 comentarii:

mastic spunea...

Sa-ti spun un secret destul de vechi de pe vremea cand eram la scoala. Oricat de lunga e zeama aia, oricat de putin ar fi fiert sau deloc, fiind doar putin incalzita, ca sa aiba gust de ciorba, indubitabil, este suficient sa aiba niste ierburi si o coada de peste. Nu stiai asta, nu-i nimic, nu oricine a uitat un incalzitor artizanal, de pe timpuri, intr-un acvariu. Pe vremea aia nu aveau toate termostat. Iar plante verzi, de apa, poti avea oricand la fereastra, nu cred sa fie toxice.

Livia Gyongyosi spunea...

:)) te lauzi!

mastic spunea...

Eu, pai eu cand ma laud spun ca prepar ciorba pentru pisici, desi a ta presupun ca prefera supa.
Se pare ca si pisicile de mare, ca si astea pentru oameni, sunt destul de atente, nu inghit ele toate otravurile.

Livia Gyongyosi spunea...

"pisicile pentru oameni". mhm.

undeceniu spunea...

:))) atat. la tot. iar :))))))))

danut-iulian spunea...

trebuia sa pui niste maggi :))